Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

Cristian Mănăstireanu: „Suni la poliție: poți să-mi spui și mie dacă am vreo amendă de plătit, așa preventiv? Cam așa sună regulamentul”

Andreea Vlase

Andreea Vlase
30.10.2018

Phoenix Știința Constanța a folosit o jucătoare cu dreptul de joc suspendat la meciul din etapa a 3-a a LNBF, grupa B, și din această cauză va pierde jocul cu 0-20, fără punct în clasament. Clubul nu a plătit amenda pentru tehnicul lui Chelsea Douglas înainte de duelul cu CSU CSM Oradea.

Președintele clubului, Cristian Mănăstireanu (foto în alb), ne-a oferit o amplă declarație pe această temă, despre greșeala copilărească ce a dus forfait, lipsa de comunicare într-o perioadă cu multe acțiuni a clubului, dar și despre interese locale.

„Noi am avut în aceeași perioadă desfășurate mai multe acțiuni: una cu sportul de masă și 4 echipe înscrise în campionatul de juniori. Din alea 4 echipe, am luat mai multe faulturi tehnice din diferite meciuri. Antrenorul sârb care a fost plecat la Târgu Secuiesc nu a comunicat conducerii că noi am luat un fault tehnic într-un joc. A urmat meciul fără ca noi să știm nimic, el a băgat-o la meciul cu Oradea și am aflat de la federație că am folosit o jucătoare fără drept de joc. Apoi l-am sunat pe el să-l întreb ce s-a întâmplat. E vorba de comunicare. Într-adevăr, am luat 20-0, forfait tehnic.

Sunt greșeli copilărești, lipsă de comunicare, foarte mică, nesemnificativă. Greșeala mi-o asum eu, că eu sunt președintele clubului, cum îmi asum și obiectivul, trebuie să îndeplinesc obiectivul. S-a întâmplat, a fost o greșeală copilărească. Normal mi se pare ca FRB să înștiințeze dacă ai ceva, dar ei sunt acoperiți de regulament. În toate sporturile există o înștiințare că ai o infracțiune și trebuie să o achiți. În sfârșit, ei au făcut invers. Dacă ai amendă la poliție, suni la poliție, sunt Mănăstireanu, poți să-mi spui și mie dacă am vreo amendă de plătit, așa preventiv? Cam așa sună regulamentul. Și-n fotbal, și-n handbal, și-n Serbia, în regulamentul de baschet, tot așa, anunță. Vezi că ai luat roșu, vezi că dacă mai iei puncte, și la poliție, ai luat x puncte, la următoarea rămâi fără permis. Te-au anunțat direct că ai rămas fără permis, ți-ai luat și punctele, na...

Imediat cum s-a greșit zici că cine știe ce am furat în România, așa au sărit toți. Există niște concurențe neloiale aici, pe plan local, nu știu de ce i-aș deranja eu pe cei de la masculin că sunt cu fetele. Săgeți prin diferite persoane că aș accesa fondurile și că nu-mi fac treaba, răutăți. Nu apreciază. De-abia așteaptă să greșești și să-ți dea în cap prima oară”, ne-a declarat Cristian Mănăstireanu.

Chelsea Douglas a fost sancționată cu tehnic la partida din etapa secundă, cu ACS KSE Târgu Secuiesc, în 13 octombrie. În 17 constănțencele jucau acasă cu CSU CSM Oradea și se impuneau pe teren cu 74-42.

„S-a întâmplat, am greșit, e o greșeală copilărească. E vorba de comunicare. Chiar dacă ești german, sârb, olandez, trebuie să spui vezi că la meciul ăla am câștigat, s-a întâmplat asta. Dar repet, asumarea greșelii e la mine, nu la antrenor. Noi trebuia probabil să-l tragem de mânecă, ce s-a întâmplat.

Observatorul partidei a întrebat: ați achitat faulturile tehnice? Soția mea a zis da, am achitat toate faulturile. Ea săraca știa de toate faulturile tehnice de la juniori. Noi n-am știut, conducerea clubului, cine anume mai are fault tehnic. Noi am achitat înainte cu o zi toate faulturile tehnice la juniori, că luasem 3. N-am știut că există încă unul și la echipa de senioare, cu toate că era meci de senioare. Și am răspuns că da, am achitat toate faulturile tehnice. N-am știut de Chelsea că s-a întâmplat ce s-a întâmplat.

De fapt a fost o altă situație. Erak, jucătoarea noastră, a lovit-o pe americanca de la Târgu Secuiesc. Ea s-a tăvălit pe jos că m-ai lovit, mi-ai scos ochiul. Ea și-a cerut scuze și, în timp ce aia se tăvălea pe jos, Chelsea Douglas dribla mingea. Și au venit trei jucătoare pe ea s-o împingă și ea a ripostat. Au luat trei faulturi tehnice la Târgu Secuiesc și la noi unul singur.

Doar trebuia să îmi zică și mie sau conducerii cineva. La meciul respectiv s-au dus antrenorul și preparatorul fizic. Nici unul dintre ei nu ne-a comunicat nimic. A trecut o săptămână. Într-adevăr, noi am fost foarte prinși cu o altă acțiune de promovare a sportului de masă, într-adevăr am avut și meciurile de juniori, prinși în toate părțile, și am și organizat turneele acasă. Au fost mai multe activități în același timp, dar putea să spună.

În loc să-și facă treaba fiecare, știți cum e cu curtea vecinului, se uită să vadă ce face ălalalt în curtea lui. Repet, totul vine de la deranjul pe care eu în doi ani de zile, mi-am îndeplinit obiectivul, că a fost un deranj. Să vin eu într-un an de zile să promovez, să mă duc în prima urnă sau prima ligă și apoi să n-am buget, să fiu nevoit să mă duc iar în urna a doua. Și acum la început iarăși urc. Sunt curios ce se va întâmpla la anul. Curios, apropo de lucrurile care se fac pe sub masă pe aici pe la Constanța. Eu am fost singurul club la care mi s-a tăiat bugetul cu 20% în defavoarea rezultatelor, că am promovat. La ceilalți a crescut, mie mi s-a scăzut. Nu mai știu aritmetica, performanța și obiectivele, văd că se urmărește altceva”, a mai spus președintele de la Phoenix Știința Constanța.

Deși va pierde două din cele 8 puncte acumulate până acum, formația de la malul mării păstrează șanse inclusiv pentru calificarea în grupa roșie în faza a doua a Ligii Naționale.

„Oricum nu ne afectează cu nimic clasamentul, ne facem treaba în continuare. Ne ducem mai departe, nu cred că ne va afecta la un momentdat. Ideea e să promovăm în primele 8 și să ne luptăm de la egal la egal cu celelalte, așa cum suntem noi într-un picior, cu bugetele pe care le avem noi și cu jucătoarele pe care le avem noi. Până atunci noi să ne facem treaba, să avem cât mai multe victorii la nivelul nostru și să fim mai atenți. E o experiență în plus pentru la anul”.

Phoenix Știința Constanța joacă următoarea partidă miercuri, de la ora 13, acasă cu CSM Târgu Mureș.

*foto: Phoenix Stiina Constanta facebook, Zsoli Jeffwarder

2 comentarii la aceasta stire:
  • Maiamaia :

    .....
    d

    cu 10 luni în urmă (30.10.2018) Raspunde
  • Maiamaia :

    .....
    Frumos limbaj Domnule Manastireanu ....."Ea si-a cerut scuze si,in timp ce AIA se tavalea pe jos"....

    cu 10 luni în urmă (30.10.2018) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate