Mvp-ul etapei
Borislava Hristova
Borislava Hristova
Minute 28:38
Puncte 22
Pase decisive 5
Recuperari 9
Eficienta 34
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

CSM Satu Mare a câștigat la o diferență clară meciul cu Olimpia CSU Brașov

CSM Satu Mare a câștigat la o diferență clară meciul cu Olimpia CSU Brașov

CSM Satu Mare a învins-o pe Olimpia CSU Brașov cu scorul de 86-59 (25-14, 23-16, 14-15, 24-14) într-un meci jucat în Sala Sporturilor din Târgoviște.

La finalul primei reprize, ecartul de pe tabelă era de 18 puncte în favoarea sătmărencelor, 30-48. Sfertul trei le-a aparținut jucătoarelor echipei din Brașov, însă Satu Mare a intrat în ultimele zece minute ale întâlnirii având un avantaj consistent pe tabelă, scor 45-62. Trupa din nord-vestul țării a dominat clar sfertul patru și a obținut o victorie convingătoare.

Principala evidențiată de la CSM Satu Mare a fost Patricia Bright cu 30 de puncte, 14 recuperări și 3 capace. Bria Goss a strâns 17 puncte și 3 recuperări. Carla Popescu a contabilizat 9 puncte, 6 pase decisive (cele mai multe din dreptul echipei sale), 4 recuperări și 4 intercepții. Alina Podar a înscris la rândul ei 9 puncte în această confruntare.

Sara Dickey a reușit 17 puncte, 4 recuperări și 4 assist-uri pentru Brașov iar Alina Crăciun a strâns 12 puncte, 4 recuperări, 2 capace și o intercepție. Biljana Pesovic și-a trecut în cont 11 puncte, 9 recuperări, 3 pase decisive, 2 intercepții și un capac. 

Sepsi-SIC - Phoenix CSU Simona Halep Constanța 99-43 (25-9, 25-14, 31-6, 18-14)

Într-o partidă disputată pe propriul teren, Sepsi Sfântu Gheorghe a dominat categoric confruntarea cu gruparea constănțeană și a avut un avantaj de 27 de puncte la pauză, scor 23-50.

Jovana Pasic a terminat meciul cu 16 puncte marcate, la care a adăugat 7 intercepții, 6 recuperări și 2 pase decisive. Marie Ruzickova a avut 15 puncte, 9 recuperări, 5 intercepții și 2 pase decisive. Andra Mandache a adunat 14 puncte, 2 capace, 2 recuperări și 2 pase decisive. Nicolett Orban a strâns 12 puncte, 7 recuperări, 2 pase decisive, 2 intercepții și 2 capace pentru Sepsi.

Nikki McDonald a fost cea mai bună jucătoare de la Constanța cu 10 puncte și 9 recuperări. Bianca Fota și Bianca Voica-Nagy au înscris fiecare câte 9 puncte.

CS Universitatea Cluj-Napoca - Agronomia București 71-47 (15-8, 18-16, 20-15, 18-8)

Clujul a condus după primele două sferturi la o diferență de 9 lungimi, scor 24-33, astfel că partida era încă deschisă oricărui rezultat. Totuși, ”studentele” au menținut ritmul ridicat de joc și au mărit diferența de pe tabelă în repriza a doua. Întâlnirea dintre cele două combatante a avut loc pe terenul celor de la Agronomia. 

Korine Campbell a reușit 25 de puncte, 6 recuperări, 2 pase decisive, 2 intercepții și un capac pentru ”U” Cluj. Rashida Timbilla a contabilizat un double-double alcătuit din 13 puncte și 10 recuperări, la care a adăugat 6 pase decisive și 6 intercepții. Ruxandra Chiș a avut 11 puncte, 7 recuperări, 4 intercepții și 2 pase decisive.

Anca Șipoș a fost principala remarcată de la Agronomia cu un double-double alcătuit din 19 puncte și 13 recuperări. Aceasta a reușit să dea și 3 pase decisive, la egalitate cu Romina Filip la acest capitol, cea care a mai contribuit cu 11 recuperări și 2 intercepții. Sonia Vilcinschi a contribuit cu 10 puncte, 2 pase decisive și o intercepție.

Toate aceste meciuri s-au disputat sâmbătă, 19 decembrie cu începere de la ora 19.

*Foto: Facebook CSM Satu Mare 

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!