Mvp-ul etapei
Borislava Hristova
Borislava Hristova
Minute 28:38
Puncte 22
Pase decisive 5
Recuperari 9
Eficienta 34
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

CSO Voluntari se deplasează la Timișoara în etapa a 15-a din Liga Națională

CSO Voluntari se deplasează la Timișoara în etapa a 15-a din Liga Națională

Runda cu numărul 15 din Liga Națională de Baschet Masculin continuă și vineri, 29 decembrie, atunci când sunt programate patru partide. Un duel televizat va fi cel dintre SCM Timișoara și CSO Voluntari, din Conferința A.

Ilfovenii revin pe parchet după ce au avut o rundă liberă înaintea Crăciunului și abordează etapa a 15-a de pe poziția secundă în această grupă, cu 9-3 bilanț. CSO Voluntari a evoluat în precedentele trei partide în fața unor adversari aflați în Top 4, fiind vorba despre Corona Brașov, U-BT Cluj și Rapid București. Cu excepția duelului din BTarena, pierdut la trei puncte, alb-albaștrii au câștigat celelalte două jocuri, dar la o diferență maximă de patru lungimi.

SCM Timișoara se află într-o perioadă mai puțin eficientă, atât în privința rezultatelor, cât și prin prisma cifrelor reușite în ofensivă. Bănățenii au 5-7 bilanț și se luptă cu Dinamo, respectiv CSM Târgu Jiu pentru accederea în Top 10. Jucătorii pregătiți de Dragan Petricevic au pierdut precedentele trei meciuri din LNBM și au marcat puțin peste 65 de puncte în medie în această perioadă.

CSO Voluntari domină autoritar bilanțul rezultatelor din confruntările cu „Leii din Banat”. Dubla câștigătoare a Cupei României are 11 victorii la rând împotriva alb-violeților, în turul acestui sezon scorul fiind 82-71. Kwamain Mitchell a fost atunci MVP-ul întâlnirii cu 23 de puncte, 3 pase decisive, 3 recuperări, 7/11 din acțiune și 8/8 la libere, iar Djordje Dimitrijevic a răspuns cu 16 puncte, 5 pase decisive și 3/6 de la distanță pentru Timișoara.

Există un echilibru în privința rezultatelor de acasă pentru SCM Timișoara, respectiv în jocurile din deplasare pentru CSO Voluntari. Bănățenii au 3-3 acasă și ilfovenii 2-2 departe de casă, iar în privința punctelor marcate în medie ambele au peste 84.

Diferențele în privința procentajului din spatele arcului de cerc nu diferă mult, un mic plus fiind de partea timișorenilor la acest capitol (34.5 - 32.4%). Ambele formații stau bine și în căciulă, cu un procentaj de peste 50%, iar sfertul al treilea este cel în care adună puncte mai multe într-un meci.

Liderul Timișoarei este Nikola Gajic, cu 13.7 puncte și 5.2 recuperări în medie, iar la assist-uri Luka Mitrovic contribuie cu 5 pe meci. Trevon Allen are 14.4 puncte pentru Voluntari, fiind urmat de Titus Nicoară cu 6.4 recuperări și Kwamain Mitchell cu 4 assist-uri în medie.

Duelul de la Timișoara va avea loc vineri, 29 decembrie, de la ora 17.30 și va fi transmis în direct pe Digisport 4, Prima Sport 1, respectiv FRB TV.

*foto: Facebook CSO Voluntari Baschet

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!