Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

Eleș: ”Am un respect deosebit pentru ICIM Arad”

Valentin Bâlă

Valentin Bâlă
21.01.2011

Managerul echipei CSM Satu Mare, Petru Eleș, Mare nu uită perioada pe care a petrecut-o la Arad, în sezonul competițional 2001-2002, atunci când ICIM a terminat pe locul al doilea în campionatul intern. Oficialul grupării din Satu Mare a declarat, vineri, pentru totalbaschet.ro că are un respect deosebit pentru baschetul arădean.

Petru Eleș a precizat că, încă de pe vremea cât a fost în conducerea grupării din Arad, a fost impresionat de baschetbalistele, antrenorii și de suporterii acestui club. ”Am lucrat la ICIM și respect această echipă. Apreciez foarte mult jucătoarele și conducerea formației din Arad”, a completat managerul general al clubului din Satu Mare.

Oficialul echipei din Satu Mare a ținut să le mulțumească suporterilor din Arad pentru modul cum și-au încurajat favoritele încă din perioada când Petru Eleș a lucrad pentru ICIM. ”Aștept galeria Aradului și și îmi doresc o atmosferă de fair play la meciul de duminică, atât pe teren cât și în tribune”, a încheiat managerul echipei ardelene.

Meciul dintre CSM Satu Mare și BC ICIM Universitatea ”Vasile Goldiș” Arad va avea loc, duminică, la Satu Mare. Partida va începe de la ora 18.00 și va fi arbitrată de Fabiana Nițu, din Sibiu, și de Alin Dragoș, din Baia Mare.

3 comentarii la aceasta stire:
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe Marius Stern :

    Un domn
    Petru Eles este un adevarat domn.O persoana de un Fair-Play desavarsit in relatia cu echipele si suporterii adversarelor.A demonstrat aceasta nu o data si de aceea noi suporterii aradeni IL RESPECTAM.

    cu 14 ani în urmă (21.01.2011) Raspunde
  • focus :

    mare domn!
    draga Marius se vede ca nu il cunosti deloc pe acest "domn".atata spun doar ca gresesti enorm cand spui asa ceva despre el!este exact invers!!!

    cu 14 ani în urmă (21.01.2011) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe Marius Stern :

    Il cunosc bine
    A dovedit prin felul cum s-a purtat de fiecare data cu suporterii aradeni ca este o persoana civilizata.De altfel si in luarile lui de pozitie se observa ca ii respecta pe cei cu care dialogheaza.

    cu 14 ani în urmă (21.01.2011) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii