Mvp-ul etapei
Borislava Hristova
Borislava Hristova
Minute 28:38
Puncte 22
Pase decisive 5
Recuperari 9
Eficienta 34
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

LNBF MVP – Etapa 10, F2: Jelena Jovanovic

Andreea Vlase

Andreea Vlase
22.02.2019

Etapa a 10-a din Grupa Roșie a Ligii Naționale de Baschet Feminin a avut două partide dezechilibrate, încheiate la diferențe mai mari de 40 de puncte, și una mai strânsă la Târgoviște. Phoenix Știința Constanța a câștigat cu 63-50 pe terenul dâmbovițencelor, reușind prima victorie în deplasare în prima grupă valorică. Jelena Jovanovic a fost cea mai bună marcatoare în meciurile din această rundă.

Jelena Jovanovic a reușit cel mai bun joc al său în Liga Națională de Baschet Feminin. Sârboaica a încheiat meciul de la Târgoviște cu 22 de puncte, 7 recuperări (1 ofensivă/6 defensive), 3 pase decisive și o minge pierdută, cu +25 eficiență. Jovanovic a jucat 38:20 minute și a avut 6/8 la șuturile din semicerc, 2/4 de la distanță și 4/6 de la linia de fault. Pentru contribuția decisivă la prima victorie a celor de la Phoenix Știința pe terenuri străine în prima grupă valorică, Jelena Jovanovic este MVP-ul site-ului nostru în această rundă.

Marina Solopova a fost cea mai eficientă jucătoare a etapei, cu +34 indice al eficienței în victoria categorică obținută de ACS Sepsi SIC acasă cu Universitatea Cluj. Lituanianca a contribuit cu 18 puncte (2/3 din semicerc, 4/6 de la distanță și 2/2 la libere), 9 recuperări (1/8), 7 assist-uri, 2 intercepții și un capac în 28:51 minute.

Au mai reușit prestații bune pentru echipele învingătoare: Kristina Higgins (ACS Sepsi SIC, 11 puncte, 11 recuperări în 19:53 minute, cu +20 eficiență), Dlesha Lloyd (CSM Satu Mare, 14 puncte, 10 recuperări și +23 eficiență în 19:27 minute în victoria de la Brașov), Brittany Denson (CSM Satu Mare, 15 puncte, 10 recuperări în 18:35 minute, +21 eficiență) și Chelsea Douglas (Phoenix Știința Constanța, 19 puncte, 6 recuperări în 40 de minute, +20 eficiență).

Performerele etapei a 10-a din Grupa Roșie a LNBF:

-Puncte: Jelena Jovanovic (Phoenix Știința Constanța) 22

-Recuperări: Kristina Higgins (ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe) 11

-Pase decisive: Marina Solopova (ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe) 7

-Intercepții: Promise Amukamara (CSM Satu Mare) 4

-Capace: Larisa Toma (CSM Târgoviște), Brandi Wingate (Olimpia CSU Brașov), Kristina Higgins (ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe), Aleksandra Begenisic (Universitatea Cluj) 2

-Eficiență: Marina Solopova (ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe) +34

*foto: Phoenix Stiinta Constanta facebook

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!