Minute | 34:55 |
Puncte | 27 |
Pase decisive | 0 |
Recuperari | 9 |
Eficienta | 33 |
Managerul general al echipei CSM Satu Mare, Petru Eleș, a declarat, duminică, pentru totalbaschet.ro, că victoria formației sale, scor 63-47, în fața celor de la BC ICIM Universitatea ”Vasile Goldiș” Arad nu schimbă obiectivele grupării ardelene pentru viitor, chiar dacă ”există posibilitatea ca, de acum înainte, nimeni să nu mai poată să treacă de ICIM”.
Petru Eleș a mai precizat că ”a fost o victorie a inimii”, în fața unei formații care a avut la dispoziție un lot complet, în timp ce gruparea din Satu Mare nu a putut folosi decât șase jucătoare. ”Am fost, oarecum, precum o echipă de fotbal, care are un jucător eliminat. În acel moment, restul trebuie să-l suplinească. Așa a fost și în acest meci în care fetele s-au luptat pentru orice minge și pot spune că și-au dat viața pe teren”.
Referitor la obiectivul grupării din Satu Mare, Petru Eleș a completat: ”Acest succes nu ne schimbă cu nimic planurile nici pe termen mediu și nici pe termen lung. Trebuie să rezolvăm cât mai repede obținerea cărții verzi pentru Claudia Pop și să o înlocuim rapid pe americanca Kailey Klein, plus să ajungem în finala Diviziei A1”.
Managerul echipei CSM Satu Mare a mai spus că victoria cu ICM a fost una de moral. ”Nu știu câte formații vor mai obține această performanță, însă noi trebuie să ne calculăm foarte bine pașii în viitor deoarece avem un plus la capitolul partide câștigate. Obiectivele noastre nu s-au schimbat după această partidă”, a mai adăugat Petru Eleș.
După trei etape, în clasamentul Diviziei A1, echipa CSM Satu Mare a acumulat trei victorii din tot atâtea posibile, fiind urmată de SCM CSS Universitatea Craiova, cu același număr de meciuri câștigate, însă cele două echipe sunt departajate de coșaveraj. Gruparea din Arad se află pe treapta a treia, cu două partide adjudecate și o înfrângere.
3 comentarii la aceasta stire:
ICIM
cu 14 ani în urmă (23.01.2011) RaspundeTot ICIM va castiga campionatul chiar daca a pierdut in aceasta seara.
CSM
cu 14 ani în urmă (23.01.2011) Raspundear fi frumos o finala CSM-ICIM......sunt cele mai bune echipe ale campionatului
pentru claudiu
cu 14 ani în urmă (24.01.2011) RaspundeFi sigur Claudiu ca finala va fi ICIM- Satu Mare. Nu vad alte echipe care sa ajunga in fianal. Sunt cele mai bune echipe din Romania.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!