Mvp-ul etapei
Borislava Hristova
Borislava Hristova
Minute 28:38
Puncte 22
Pase decisive 5
Recuperari 9
Eficienta 34
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

Rezultatele etapei a 13-a din Liga Națională de Baschet Feminin

Rezultatele etapei a 13-a din Liga Națională de Baschet Feminin

Penultima rundă a sezonului regulat din Liga Națională de Baschet Feminin le-a aparținut în totalitate gazdelor în perioada 21-24 februarie. Toate meciurile s-au încheiat la diferențe formate din două cifre.

Etapa a debutat cu un rezultat surprinzător, Sepsi fiind de nerecunoscut în deplasarea de la Arad. FCC Baschet UAV Arad a reușit să se impună cu 63-47 (13-7, 23-8, 16-9, 11-23) și păstrează șanse pentru poziția secundă la finalul primei faze a campionatului.

Andrea Easley a contribuit cu 20 de puncte, 8 recuperări, 4 pase decisive și 5/13 de la distanță în succesul galben-albastrelor, în timp ce Tereza Vitulova a urmat-o cu 19 puncte și 8 recuperări. De partea cealaltă, Jovana Pasic (14 puncte, 3 recuperări, 2 intercepții, 5/6 din acțiune) și Masa Jankovic (11 puncte, 10 recuperări) au fost principalele marcatoare.

Ultimele două clasate, Olimpia CSU Brașov și CSM Târgu Mureș, și-au dat întâlnire sub Tâmpa și brașovencele au putut să câștige disputa de sâmbătă (24.02) cu 66-53 (17-11, 19-17, 22-12, 8-13). În mod cert, formația din Târgu Mureș va încheia sezonul regulat pe ultima poziție în urma acestui rezultat.

Bianca Nan a ieșit în evidență cu 18 puncte, 9 recuperări și 8/15 din acțiune, iar Shalaunda Burney Robinson a totalizat 14 puncte, 7 recuperări și 2 pase decisive, cu 6/6 la libere. Cea mai eficientă jucătoare de la CSM Târgu Mureș a fost Sara Solyom, cu 16 puncte, 9 recuperări și 3/5 de la distanță.

CSM Constanța a reușit să-și asigure primul loc în clasament indiferent de rezultatul pe care îl va obține în ultima rundă. Formația de la malul Mării Negre a dispus fără probleme de Rapid București, 88-52 (32-10, 16-15, 22-13, 18-14) și a continuat să rămână fără înfrângere în LNBF.

Sigrid Koizar a avut un double-double format din 19 puncte și 10 recuperări, iar Kristina Higgins a fost a doua cea mai eficientă jucătoare a gazdelor (14 puncte, 6 recuperări, 2 pase decisive, 5/7 din acțiune, 4/4 la libere). În replică, Miky Panait a terminat cu 20 de puncte, 4 recuperări și 4 mingi pierdute, în timp ce Teodora Manea a stat cu 10 puncte, 4 recuperări, 2 intercepții și 5 mingi pierdute.

În fine, CSM Târgoviște a obținut un succes extrem de important în economia clasamentului, după 84-47 (18-13, 18-18, 27-9, 21-7) acasă împotriva celor de la CS Universitatea Cluj-Napoca. Cele două formații se află la egalitate, dar avantajul meciurilor directe este de partea grupării dâmbovițene.

Juliunn Redmond s-a evidențiat cu 28 de puncte, 8 pase decisive, 6 recuperări și 3/6 de la distanță, iar Alina Chivu a stat cu 13 puncte, 3 pase decisive, 2 recuperări și 2 intercepții. Alexandra Uiuiu (16 puncte, 3 pase decisive, 2 recuperări) și Elisabeth Pavel (15 puncte, 12 recuperări, 5 mingi pierdute, 7/8 la libere) au fost liderele lui ”U”.

Cu o etapă înaintea finalului sezonului regulat CSM Constanța este prima (13-0), Sepsi se află pe locul al doilea (11-2), iar Aradul completează podiumul (10-3). CSM Târgoviște și U Cluj au 6-7 pe pozițiile 4 și 5, Rapid ocupă locul 6 cu un bilanț de 3 victorii și 10 înfrângeri, iar ultimele două sunt Olimpia Brașov (2-11) și CSM Târgu Mureș (1-12).

*foto: Facebook CSM Constanța Baschet

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!