Mvp-ul etapei
Borislava Hristova
Borislava Hristova
Minute 28:38
Puncte 22
Pase decisive 5
Recuperari 9
Eficienta 34
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

Rezultatele etapei a opta din Liga Națională de Baschet Feminin

Rezultatele etapei a opta din Liga Națională de Baschet Feminin

Partidele din cadrul etapei a opta a Ligii Naționale de Baschet Feminin au avut loc în cursul zilei de sâmbătă, 6 ianuarie, și s-au încheiat cu bilanț echilibrat. Două dueluri s-au decis la sub 10 puncte.

Olimpia CSU Brașov și Rapid București au deschis runda și formația din Capitală s-a putut impune cu 77-73 (30-22, 9-16, 22-15, 16-20), după ce cu 20 de secunde înainte de final gazdele au venit la un singur punct. Rapid a întrerupt seria negativă, de patru înfrângeri la rând, și a trecut la 3-5, în timp ce Brașovul a ajuns la 1-7.

Teodora Manea (19 puncte, 12 recuperări), Florina Stănici Diaconu (18 puncte, 3 recuperări, 3 pase decisive, 3 intercepții) și Mihaela Panait (16 puncte, 3 recuperări, 2 pase decisive) au fost principalele marcatoare ale vizitatoarelor. Shalaunda Burney Robinson s-a evidențiat cu un double-double spectaculos (21 de puncte, 25 de recuperări), iar Biljana Pesovic a urmat-o cu 16 puncte, 8 recuperări și 3 pase decisive.

CSM Târgoviște și CSM Constanța au oferit un meci foarte disputat, cu 10 schimbări la conducere și 12 momente în care a existat egalitate pe tabelă. Vicecampioana în exercițiu a câștigat cu 79-70 (17-16, 21-24, 18-20, 23-10) și a rămas cu bilanț perfect, 7-0, în timp ce gruparea din Târgoviște a fost trimisă la 3-5.

Gabriela Mărginean a avut 21 de puncte, 4 recuperări, 3 pase decisive și 4/8 de la distanță, Kristina Higgins a contribuit cu 18 puncte, 7 recuperări și 3 intercepții, iar Andjela Delic a terminat cu 14 puncte, 3 pase decisive, 3 intercepții și 2 recuperări la debutul în echipamentul Constanței. În replică, Samatha Keltos a stat cu 21 de puncte, 5 recuperări, 2 pase decisive și 3/5 de la distanță, Carla Popescu a avut 17 puncte, 4 recuperări și 3 pase decisive, iar Juliunn Redmond a terminat cu 13 puncte, 5 pase decisive și 3 recuperări.

Derby-ul pentru podium dintre FCC Baschet UAV Arad și CS Universitatea Cluj-Napoca a curs într-o singură direcție, în special în repriza secundă, și arădencele au putut să se impună cu 65-48 (19-18, 15-13, 16-11, 15-6). Rezultatul a dus gazdele la 6-2 bilanț, cu două victorii în plus față de formația de sub Feleac (4-4).

Tereza Vitulova s-a aflat la un pas de double-double (30 de puncte, 9 recuperări), iar Andrea Easley a urmat-o cu 14 puncte, 8 pase decisive și 6 recuperări. Cele mai eficiente jucătoare de la ”U” au fost Elisabeth Pavel (19 puncte, 11 recuperări, 5 mingi pierdute) și Veronika Liubinets (10 puncte, 6 recuperări).

În fine, Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe a controlat disputa cu CSM Târgu Mureș, ultima clasată din LNBF, și a câștigat pe teren propriu cu 108-52 (25-14, 32-15, 27-10, 24-13). Covăsnencele au trecut la 7-0 bilanț la capătul unui duel în care, cu excepția unei jucătoare, toate celelalte înscrise pe foaia oficială au putut să marcheze. De partea cealaltă, CSM Târgu Mureș a coborât la 0-8.

Borislava Hristova a terminat cu 22 de puncte, 4 recuperări, 3 pase decisive, 3 intercepții și 3/3 de la distanță, în timp ce Morgan Green a contribuit cu 16 puncte, 5 pase decisive și 3 intercepții. Alexis Cortez (17 puncte, 6 recuperări, 6 mingi pierdute, 5/10 de la distanță) și Dora Ardelean (11 puncte, 6 recuperări, 3 pase decisive) au fost cele mai eficiente jucătoare ale formației din Târgu Mureș.

Următoarea rundă, cea cu numărul nouă, va debuta pe 11 ianuarie.

*foto: Facebook Sepsi-SIC

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!