Mvp-ul etapei
Borislava Hristova
Borislava Hristova
Minute 28:38
Puncte 22
Pase decisive 5
Recuperari 9
Eficienta 34
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

Rusz Istvan, despre sezonul 2019-2020 din LNBF: „Noi considerăm fetele noastre campioane”

Rusz Istvan, despre sezonul 2019-2020 din LNBF: „Noi considerăm fetele noastre campioane”

Sepsi Sfântu Gheorghe a obținut duminică primul trofeu intern pus la bătaie în acest sezon, Cupa României. Covăsnencele continuă în acest weekend cursa pentru cucerirea titlului de campioană, dar vor evolua și mai departe în EuroCup Women la jumătatea lunii martie, pe teren propriu.

Managerul clubului Sepsi-SIC, Rusz Istvan, a vorbit în cadrul postului We Radio Sfântu Gheorghe despre parcursul echipei în Cupa României, despre sezonul precedent care a fost încheiat prematur de izbucnirea pandemiei dar a făcut referire și la schimbările de ordin legislativ necesare pentru îmbunătățirea sportului românesc.

„La turneul F4 din Cupa României, a fost un meci greu cu Satu Mare, dar fetele au jucat foarte bine, trebuie să le felicit pe această cale. Finala cu echipa din Cluj ne-a surprins puțin, jucătoarele erau puțin mai relaxate decât ar fi trebuit, și puțin mai obosite, am jucat puțin mai târziu și cu un efectiv mai scurt decât obișnuiam, dar acolo nu cred că se punea problema învingătoarei.”

Întrebat dacă o consideră pe Sepsi campioana LNBF din sezonul 2019-2020, acesta a spus:

”Nu neapărat că ne considerăm echipa campioană din 2020, Federația ar fi putut să facă o diferență între băieți și fete, dar nu a făcut. Având în vedere un regulament al Federației Internaționale care spune că în cazul în care echipele au jucat turul și returul și au intrat în play-off, poți declara campioana. Noi am terminat sezonul și am intrat în sferturile de finală, iar la băieți mai erau trei etape de jucat în care normal că nu poți face o diferență deoarece nu au jucat pe terenul uneia sau alteia, iar diferența se face după ce ai jucat pe ambele terenuri. 

În acest caz, Federația a făcut o asimilare pentru cele două competiții, și la fete și la băieți, noi am dat reglementarea FIBA, ne-au întrebat unde s-a mai procedat așa, iar noi am dat dovada că în Slovenia, Cehia sau Rusia au fost desemnate campioanele. Au fost cazuri și cazuri, și exemple. Noi considerăm fetele noastre campioane, nu s-a decernat un titlu, nu avem o cupă. Virtual am pus o cupă în vitrină.”

„Sunt foarte multe federații care, pe neobservate, acolo în clădirea respectivă stau mult și bine în birourile lor și nu fac nimic.”

Vorbind despre modificările care ar trebui să aibă loc în legislația sportivă, Rusz a precizat:

„Trebuie să schimbăm ceva. Noi tot timpul venim cu idei, venim cu propuneri. Am avut o invitație în care am fost prezenți mai mulți și am vorbit despre strategia sportivă, cum ar trebui, ce ar trebui să fie făcut. Anumite schimbări de legislație trebuie făcute în sprijinul sportului românesc pentru că dacă nu, o să moară. A pierdut foarte mult din interes, cred că aici și federațiile sunt de vină puțin pentru că nu prea forțează. Sunt unele federații care forțează dar sunt foarte multe federații care, pe neobservate, acolo în clădirea respectivă stau mult și bine în birourile lor și nu fac nimic.”

*Foto: Facebook Sepsi-SIC

--------

Sărbătorim împreună 10 ani de Baschet.ro! Avem nevoie de sprijinul tău pentru a putea continua mediatizarea acestui fenomen. Fii alături de noi și investește în baschetul românesc prin intermediul platformei Patreon la această adresă: https://www.patreon.com/Baschet . Garantăm faptul că suma de bani acordată va fi investită sută la sută în baschetul românesc! Pentru mai multe detalii accesează acest link.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!