Mvp-ul etapei
Borislava Hristova
Borislava Hristova
Minute 28:38
Puncte 22
Pase decisive 5
Recuperari 9
Eficienta 34
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

Sepsi-SIC avansează într-o nouă finală de campionat, Aradul trimite în decisiv seria cu Constanța

Sepsi-SIC avansează într-o nouă finală de campionat, Aradul trimite în decisiv seria cu Constanța

Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe și-a asigurat locul în finala Ligii Naționale de Baschet Feminin, după ce a închis în minim de meciuri seria cu Rapid București. Cea de-a doua finalistă urmează să fie desemnată în urma unui meci decisiv, FCC Baschet UAV Arad egalând seria cu CSM Constanța.

Sepsi a fost condusă la capătul primului sfert, perioadă în care Rapid a arătat mai bine și avea 25-19, oaspetele reușind încet să revină și la jumătatea celui de-al doilea parțial au egalat, pentru ca la pauză să conducă cu 39-40.

Debutul reprizei secunde a adus un run de 13-0 pentru covăsnence, care au mers astfel la 39-53 și au rupt echilibrul, ajungând mai târziu până la +19 în al treilea sfert (46-65). Sepsi și-a gestionat fără probleme avansul, ba chiar a ajuns la peste 20 de puncte în față (54-75) și într-un final a reușit să câștige cu 61 la 75 în Sala Rapid, succes care aduce campioanei o nouă prezență în finala LNBF.

Zoran Mikes le-a avut printre titulare pe Jones, Ghizilă, Jespersen, Hristova și Cave, acestea două din urmă fiind principalele marcatoare. Khadijiah Cave a adunat 22 de puncte și 20 de recuperări, Borislava Hristova a terminat cu 14 puncte și 7 assist-uri, iar Annemarie Godri-Părău a stat cu 13 puncte și 5 pase decisive.

Rapid a avut, de asemenea, toate jucătoarele din primul 5 (Popescu, Kraujunaite, Motley, Irimia, Wade) în double figures. Adrienne Motley a încheiat cu 15 puncte, 6 recuperări, 4 pase decisive și 2 intercepții, iar Florina Stănici a contribuit cu 12 puncte, 3 recuperări și 3 pase decisive.

FCC Baschet UAV a reușit să egaleze seria cu CSM Constanța la capătul unui meci echilibrat, vicecampioana în exercițiu fiind însă în mare parte la conducere. Gazdele și-au adjudecat primul sfert cu 20-16, după care au ajuns și la 10 puncte în față cu două minute înaintea pauzei (32-22), la vestiare intrându-se cu 34-29.

Constanța a avut un start mai bun în repriza secundă și a egalat la 36-36, după care a trecut în față la 42-43, parțialul terminându-se cu un avans de două puncte pentru Arad, 47-45. Diferența a crescut cel mult la două posesii în diverse momente din parțialul decisiv (61-55), în cele din urmă Aradul reușind să câștige cu 64 la 60 și a doua finalistă urmează să se decidă pe 9 aprilie.

Arădencele au evoluat în acest meci cu un prim 5 format din Akathiotou, Hadzovic, Pyka, Baptiste și Greene. Brankica Hadzovic s-a remarcat cu 23 de puncte, 5 pase decisive și 3 recuperări, iar Veatriki Akathiotou a adunat 11 puncte și 5 recuperări.

Constanța le-a avut pe parchet la început pe Dzombeta, Podar, Fota, Hayes și Tobin, cea din urmă totalizând 14 puncte și 17 recuperări. Tereza Vitulova a fost principala marcatoare a echipei, ea având 16 puncte și 3 recuperări.

*foto: Facebook CSM Constanța Baschet

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!