Mvp-ul etapei
Borislava Hristova
Borislava Hristova
Minute 28:38
Puncte 22
Pase decisive 5
Recuperari 9
Eficienta 34
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

Sirius Târgu Mureș a reușit a cincea victorie stagională

Sirius Târgu Mureș a reușit a cincea victorie stagională

BC Sirius Târgu Mureș a deschis etapa a 10-a a Ligii Naționale de Baschet Feminin cu o victorie în fața lui KSE Târgu Secuiesc, scor 89-54, într-un duel disputat vineri seara (10.12).

Amfitrioanele au debutat cu Lipovan, Chiș, Solyom, Sherill și Griffin, în timp ce gruparea covăsneană a replicat cu Coleman, Corda, Kozman, Debreczi și Lewis.

În ciuda unui avantaj inițial pentru KSE Târgu Secuiesc (5-2), Sirius a ajuns la conducere cu un un run de 8-0 și tripla lui Solyom a modificat scorul la 10-5. Vizitatoarele au avut la rândul lor un parțial de opt puncte înscrise la rând (13-10), după care Ruxandra Chiș a egalat situația cu o aruncare din spatele arcului de cerc. Tanita Allen a punctat de la distanță și Sirius avea să se ducă la 21-13, avantajul fiind înjumătățit până la încheierea sfertului inaugural, terminat cu 24-20.

Ines Corda și Iringo Debreczi au fost eficiente pentru KSE Târgu Secuiesc în startul sfertului doi (25-24), Solyom înscriind din spatele arcului de cerc și Sirius revenea la conducere, 29-27. Gazdele au prins momente bune din acel punct și au putut pune 10 puncte între Sherill arzând plasa de la distanță (39-29). Scorul pauzei avea să fie 42-29, după un and-one din partea tinerei Viana Mircea.

Jocelyn Taylor a oprit run-ul Mureșului cu o aruncare liberă transformată la 52-30, Feiseș ajutând Sirius să se desprindă la 59-32. Diferența a crescut de +30 cu două minute rămase din sfertul al treilea, Allen fiind cea care a avut de trecut pe la linia aruncărilor libere pentru o aruncare suplimentară (66-36). Cinci puncte a înscris KSE Târgu Secuiesc până la finalul parțialului, încheiat cu 70-41.

BC Sirius a revenit la +30 prin tripla lui Badi (75-45), de unde oaspetele au recuperate câteva puncta pe parcurs, ulterior Rebbeca Lipovan fiind precisă la 85-53. Ultima parte a adus două reușite din acțiune pentru Mureș și o liberă transformată pentru KSE Târgu Secuiesc, scorul final fiind 89-54.

Formația antrenată de Carmin Popa ajunge la 5-3 bilanț în LNBF și runda viitoare se deplasează pe terenul Universității Cluj-Napoca, nu înainte să-și dispute restanța cu FCC Baschet UAV Arad (15 decembrie, ora 18.30), în timp ce Târgu Secuiesc are 4 victorii și 4 eșecuri, etapa următoare așteptând-o un duel la AC Triumf Botoșani.

Ruth Sherill a contribuit cu 22 de puncta și 14 recuperări la succesul trupei din Târgu Mureș, principala marcatoare pentru învinse fiind Jaiamoni Coleman (14 puncte, 6 recuperări, 6 pase decisive).

 

*foto: arhivă Facebook Federația Română de Baschet

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!