Final 1 2 3 4 T
BCM U 22 22 23 19 86
Constanța 13 21 15 17 66
  • Liga Natională de Baschet Masculin
  • Sezon regulat
  • Turneu 7
  • 06.02.2021
  • 16:00
  • TV: FRB TV (YouTube)
  • Arbitru: Stoica Ciprian
  • Arbitri secundari: Bogdănescu Costin, Atomulese Ștefan
  • Comisar: Marinescu Marius
  • Sala Gabriela Szabo Voluntari

BCM U Pitești se impune fără emoții în fața lui Athletic Constanța

Bogdan Isailă
06.02.2021

BCM U Pitești și-a respectat statutul în primul meci din cadrul turneului 7 din LNBM, de la Voluntari. Echipa din Trivale a trecut clar de Athletic Constanța, cu scorul de 86-66 , într-un meci desfășurat astăzi, 6 februarie, în Sala Gabriela Szabo.

Echipele de start:

Pitești: Voinescu, Jeremic, Gajovic, Bishop și Jevtovic
Constanța: Mâinea, Schneider, Chițu, Orbeanu și Lazăr

Partida a avut un start echilibrat și la jumătatea actului inaugural scorul era egal, 8-8. A venit un parțial de 14-2  pentru BCM U Pitești, care prelua frâiele partidei. Schneider a fost ultimul marcator al primelor 10 minute de joc, la finalul cărora scorul era 22-13 pentru echipa condusă de Tudor Costescu. Constanța a început mai bine sfertul secund și venea la doar două posesii în spatele adversarului, după o triplă a aceluiași Schnedier. Nu a durat mult până când piteștenii și-au refăcut avantajul, format din două cifre, care avea să se păstreze până la pauză, când se consemna scorul de 44-34.

[ad]

Repriza secundă a fost deschisă mai bine tot de piteșteni, care după nici patru minute scurse din sfertul trei au dus scorul la 53-36. Goran Gajovic a marcat 5 puncte din cele 9 ale parțialului argeșenilor. Constanța a solicitat imediat timp de odihnă. BCM U Pitești a rămas în controlul partidei și și-a mărit avantajul. Actul decisiv pornea de la 67-49 pentru gruparea din Trivale. Ultimele 10 minute de joc au fost fără istoric. BCM U Pitești a dus ecartul la peste 20 de lungimi și soarta meciului a fost clară. Scor final 86-66.

Nikola Jevtovic a fost omul meciului cu 13 puncte și 9 recuperări. Pitești a avut alți patru jucători în double-digits: Uță – 12 puncte, Măciucă – 11, Voinescu – 10 și Bishop – 10.

Siler Schneider a fost vioara întâi de la Athletic cu 30 de puncte, 8 recuperări și 4 pase decisive. Mario Lazăr a terminat cu 12 puncte și 9 recuperări.

foto: BC Athletic