Final 1 2 3 4 5 T OT
BCM U 16 21 22 11 7 77 7
Constanța 18 21 19 12 6 76 6
  • Liga Natională de Baschet Masculin
  • Sezon regulat
  • Etapa 5
  • 23.10.2021
  • 18:00
  • TV: FRB TV (YouTube)
  • Arbitru: Stoica Ciprian
  • Arbitri secundari: Olaru Alexandru, Bănică Matei
  • Comisar: Ioan Constantin
  • Sala Sporturilor Trivale
  • 300 spectatori

FC Argeș caută să pună stop seriei de victorii a celor de la Athletic Constanța

Flaviu Ilie
22.10.2021

Sâmbătă, 23 octombrie, de la ora 18:00, FC Argeș Basketball primește vizita celor de la BC Athletic Constanța într-un duel din etapa a cincea a Ligii Naționale de Baschet Masculin.

Este pentru a doua rundă consecutivă când piteștenii au în față o echipă neînvinsă, după ce în etapa precedentă au evoluat în deplasare cu CSM Ploiești. Și FC Argeș are victorii pe linie la rândul ei, fiind de altfel și singura echipă ce a atins borna de patru succese.

În al patrulea meci al sezonului, argeșenii au câștigat un meci de uzură pe Valea Prahovei. Elevii lui Tudor Costescu au avut un debut nefast de meci și au fost conduși chiar și la 16 puncte de adversari. Aceștia au găsit totuși energia necesară să revină și să câștige confruntarea din deplasare cu scorul de 74-70.

Goran Gajovic a fost inițiatorul acestei reveniri de senzație, prin combativitatea sa defensivă și mai ales prin eficacitatea din spatele arcului. Acesta a avut 4 coșuri de trei puncte marcate în cele 29 de minute petrecute pe parchet.

Mladen Jeremic a fost cel mai bun marcator al trupei din Trivale în acea partidă. Sârbul a avut 18 puncte, iar pe lângă acestea a înregistrat și 4 recuperări și o pasă decisivă. Jeremic este și coșgheterul echipei în acest sezon cu o medie de 15.4 puncte pe meci.

Este interesant de văzut dacă Ilari Seppala va debuta în noul sezon al Ligii Naționale în partida din etapa a cincea. Acesta a fost prezent pe bancă la meciul cu CSM Ploiești, dar nu a înregistrat niciun minut.

[ad]

De cealaltă parte, în etapa precedentă, Athletic Constanța a avut o misiune facilă în duelul cu lanterna roșie, Miercurea Ciuc. Dobrogenii au câștigat cu 72-48 în fața harghitenilor în spatele unei prestații foarte bune a lui Devante Wallace. Acesta a încheiat cu 19 puncte, 4 recuperări, 2 pase decisive și 5 reușite din afara semicercului.

Constănțenii sunt surpriza startului de sezon. Elevii lui Alexandru Olteanu au una dintre cele mai bune ofensive ale campionatului în începutul de sezon dacă ne raportăm la eficiența aruncărilor din acțiune. Procentajul acestora este în acest moment la 49%. Doar adversarii din meciul de sâmbătă și campioana în exercițiu, U-BT Cluj, le sunt superiori la acest capitol.

Un duel de urmărit în confruntarea din weekend va fi acela dintre Zan Kosic și Tudor Gheorghe. Slovenul din tabăra dobrogenilor are un start de stagiune foarte bun în care înregistrează medii de 16 puncte, 6 recuperări și 5 pase decisive pe meci. De cealaltă parte, și conducătorul de joc al piteștenilor are un început prolific cu medii de 12 puncte și 5,2 assist-uri pe meci, lângă care menționăm și un procentaj de 49% din spatele arcului de cerc.

FC Argeș a câștigat ambele confruntări directe din sezonul anterior cu scorurile de 86-66 și 89-75.

Meciul nu va fi transmis la televizor, dar poate fi urmărit pe canalul de YouTube FRB TV.

*foto: Facebook/ Baschet Club Athletic Constanța