Cu puțin peste o lună înainte de primul meci din următoarea fereastră internațională, Frederic Fauthoux, selecționerul Franței, a anunțat baschetbaliștii convocați la lotul național. „Cocoșii galici” sunt aproape calificați la EuroBasket 2025.
Reprezentativa Hexagonului are un bilanț perfect în grupa E, din care mai fac parte Bosnia și Herzegovina, Croația și Cipru, după primele etape. Elevii lui Fauthoux mai au de jucat în fața Croației și Bosniei la finalul lunii februarie.
Adam Mokoka, extrema celor de la U-BT Cluj-Napoca, a fost convocat din nou la prima reprezentativă a vicecampioanei olimpice. El a jucat și în precedenta fereastră, în cele două dispute cu Cipru din luna noiembrie.
Aceste apariții au fost primele pentru jucătorul campioanei României în tricoul naționalei de seniori. El a avut o prestație echilibrată, adăugând 6 puncte, 6 recuperări, 2 pase decisive și 2 intercepții. Câteva zile mai târziu, el a încheiat cu 8 puncte, 3 recuperări și 2 pase decisive.
Evan Fournier, Andrew Albicy, Isaia Cordinier, Jaylen Hoard, Yoan Makoundou, Theo Maledon, Amine Noua, Elie Okobo, Vincent Poirier, Neal Sako și Matthew Strazel sunt ceilalți 11 jucători chemați la lot pentru acțiunea din februarie.
Programul meciurilor jucate de Franța în ultima rundă a preliminariilor pentru EuroBasket 2025:
*foto: fiba.basketball
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!