Stiri Juniori U20 Feminin

BC Mureș a avut doar patru marcatori la Ploiești

Adrian Micinic

Adrian Micinic
29.10.2013

BC Mureș a suferit al 3-lea eșec din tot atâtea partide disputate în deplasare în actuala ediție de campionat. Mai mult, dacă adăugăm jocurile de cupă, vicecampioana în exercițiu a României are patru eșecuri din tot atâtea meciuri disputate departe de casă.

Desigur, trebuie ținut cont de faptul că la Sibiu, Craiova, Pitești și Ploiești nu se câștigă ușor. Este un aspect pe care nu trebuie să-l omitem. Ardelenii au avut doar deplasări dificile în actualul sezon competițional.

În schimb, eșecul de la Ploiești vine să confirme încă o dată că la BC Mureș există o veritabilă problemă. Trupa lui Srecko Sekulovic a avut doat patru jucători care au contat la finalizare în meciul cu Asesoftul.

Aceștia sunt Martinic, Peciukas, Ivanovic și Mladenovic. Prea puțin pentru a spera cu adevărat la victorie. 

De notat că Mureșul a avut 29/53 la aruncările din acțiune și 11/14 la linia de pedeapsă pentru un total de 74 puncte.

Cei patru jucători mai sus amintiți au totalizat 29/50 la aruncările din acțiune și 9/12 la linia de pedeapsă. Așadar, în afara celor patru, BC Mureș a avut 0/3 la aruncările din acțiune (toate aruncări din spatele semicercului) respectiv 2/2 la linia de pedeapsă. Să notăm faptul că liberele, semnate de Mitchell, au venit după un fault jos. Adică oponentul lui BC Mureș era în penalizare. Adică fundașul american al vicecampioanei nu și-a asumat o acțiune de finalizare.

Astfel, avem în felul următor:

- Ivan Jelenic a avut 35 minute de joc cu 0/2 la aruncări
- Tyronn Mitchell a avut 12 minute în teren, fără aruncare din acțiune
- Dan Păltinișanu a avut 7 minute fără aruncare la coș
- Tudor Jucan a avut 7 minute fără aruncare la coș
- Silviu Lupusavei a avut 4 minute cu 0/1 din acțiune

Rezultă că BC Mureș a avut cinci jucători care au adunat 65 din totalul de 200 minute pe care le poate acumula o echipă într-un meci de baschet. Adică o medie de 13 minute pe jucător. Perioadă în care aceștia nu au avut nicio reușită din acțiune și au bifat două puncte.

În pofida acestui aspect, BC Mureș a aruncat excelent la două puncte: 24/33 pentru 73%. Într-un meci pe terenul campioanei, o echipă cunoscută pentru argesivitatea cu care abordează faza de apărare. Ca să nu uităm de faptul că pe parcursul primelor 30 minute de joc ardelenii erau undeva la 80% la aruncările de două puncte.

Alt exemplu este meciul pierdut la Pitești, unde cei patru, alături de Ciric, au marcat toate punctele Mureșului. Atunci ceilalți patru jucători trimiși în teren au adunat 44 minute (medie de 11 minute/jucător), fără punct marcat cu 0/2 la aruncări. 

O situație asemănătoare s-a consemnat și în meciul cu Gaz Metan Mediaș, adjudecat totuși de BC Mureș. Atunci cei cinci au beneficiat de jocul lui Lupusavei, autor a ptru triple. Atunci au marcat șase jucători, ceilalți trei având 17 minute acumulate (aproapr 6 minute/jucător) cu 0/1 la aruncări. Adică fără punct marcat.

Programul vicecampioanei a fost cu adevărat infernal în acest debut de sezon. Spre deosebire de celelalte contracandidate BC Mureș nu a avut niciun meci în genul celor cu Farul, Chiajna sau Timba. Care în mod evident asigură trei victorii ușoare pentru ardeleni. De fapt pentru oricine în actualul sezon competițional.

Totuși, aici pare să fie vorba despre altceva. Unii jucători nu sunt implicați absolut deloc în faza ofensivă. Ceea ce nu ar fi neapărat o problemă, însă dacă joci așa cu regularitate și ai un număr definit de jucători pe care mizezi în faza de finalizare riști să devii previzibil. Desigur, forța ofensivă a celor patru, plus cea a lui Andija Ciric (absent la Ploiești), nu trebuie luată cu jumătate de măsură. Totuși, jucători precum Lupusavei sau Păltinișanu, pot aduce niște puncte. Parcă ar merita câteva acțiuni jucat pentru ei. Nu vorbim deocamdată despre Jelenic pentru că el a jucat doar un meci.

Ca și o opinie personală, fiind destul de puțin la curent cu ce se întâmplă în interiorul echipei, consider că această situație se datorează problemelor de-a dreptul îngrijorătoare la poziția 1. Goran Martinic, pare să fie singurul jucător capabil să evolueze cu regularitate pe această poziție. Jelenic și Mitchell par să aibă probleme nefirești unui jucător care ar trebui să acopere această poziție câteva minute. Pe de altă parte, fiind de-a dreptul indispensabil, lucru care îi convine cu siguranță, Martinic joacă mult prea individual, iar atunci când își caută colegii cu mingea, muntenegreanul pare să fie decis în a mulțumi nevoia de a avea mingea a senatorilor de drept în această echipă. Adică veteranii Peciukas, Ivanovic, Mladenovic și Ciric. Ceilalți parcă nu sunt importanți pentru Martinic. În plus, vorbim despre o echipă încărcată cu valoare individuală și parcă fiecare dintre jucătorii amintiți adineauri nu văd altceva în afara coșului după ce primesc mingea.

Având procentaj de 57% la aruncările de două puncte și 32% la trei puncte, ambele decente și cu care se plasează pe locurile 5, respectiv 9 în Liga Națională, nu prea poți să spui că este ceva deficitar. Totuși, BC Mureș are mai mult de 4 sau 5 jucători potenți pe faza ofensivă.

Cert este că sunt multe noutăți în echipă. Atunci când numărul schimbărilor de la un sezon la altul este atât de mare pot apărea greșeli în selecția jucătorilor și e posibil să fie vorba de o nepotrivire între jucători. Astfel de lucruri se întâlnesc și la alt nivel, mai ridicat decât cel din România. Pe de altă parte e posibil ca Mureșul să aibă nevoie de mai mult timp pentru a pune cap la cap toate piesele.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii