Stiri Juniori U20 Feminin

BC Mureș - Fără Barro la Timișoara?

Adrian Micinic

Adrian Micinic
10.01.2013

Ousmane Barro, noua achiziție a lui BC Mureș, nu a obținut viza de intrare în România nici până în acest moment. Sportivul senegalez a fost legitimat de către ardeleni în pauza dintre tur și retur.

Cu toate că anunțul legitimării africanului a fost făcut încă înaintea intrării în noul an calendaristic, conducerea clubului din Târgu-Mureș se confruntă cu probleme în a asigura sportivului toate actele necesare de a intra în țară.

Barro este noul pivot al lui BC Mureș și este considerat un jucător extrem de potent, un pivot de care mureșenii au mare nevoie. În condițiile în care el nu a reușit să ajungă în România este limpede că nu își cunoaște colegii de echipă și astfel procesul de integrare a sa va fi o nouă provocare pentru Srecko Sekulovic, din momentul în care jucătorul va fi pus la dispoziția echipei. 

În condițiile actuale există șanse minime ca Barro să fie prezent la Timișoara, în cursul serii de joi (10.01), pentru ultimul meci al etapei a 16-a din sezonul regulat al Ligii Naționale. BC Mureș întâlnește pe BC Timișoara într-un meci cu serioase implicații la podiumul actul al Ligii Naționale. În aceste condiții, Mureșul ar putea aborda acest meci cu tandemul Păltinișanu - Jakab sub panouri. De asemenea, este de urmărit modul în care o echipă din jumătatea superioară a clasamentului poate juca eficient numai cu baschetbaliști autohtoni pe pozițiile 4-5.

De notat că BC Mureș a avut serioase probleme similare și în prima jumătate a sezonului competițional 2012/13. Astfel, pivotul Temi Adebayo a venit cu întârziere din același motiv. Mai mult, el nu a avut drept de joc la primul meci din cadrul turneului de Cupa României din luna septembrie, în pofida faptului că jucătorul a fost echipat și chiar a efectuat încălzirea alături de colegii săi. Însă, cea mai mare problemă administrativă cu care s-au confruntat cei de la Târgu-Mureș a fost problema consemnată la prelungirea vizei lui Srecko Sekulovic. Antrenorul a fost departe de echipă preț de trei săptămâni din acest motiv.

1 comentariu la aceasta stire:
  • shaq :

    pff
    Pai ce face noul manager? De ce a fost adus la club? Interesant ca alte echipe-si pot rezolva astfel de situatii fara probleme, dar de cand cu noua conducere a muresului, vizele sunt un obstacol greu de trecut...

    cu 12 ani în urmă (10.01.2013) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!