![]() |
66-55 (9-14, 26-7, 15-17, 16-17) |
![]() |
Statistică | |
Etapa a 17-a a adus cea de-a doua întâlnire din seria de trei meciuri grele cu care încep mureșenii returul. După victoria neașteptată de la Timișoara, astăzi tigrii au primit vizita campioanei.
Formația ploieșteană a început în forță, luându-și un avantaj de 8-9 puncte în primele minute. La scorul de 0-8 Sekulovic a cerut primul timp de odihnă, după care avantajul ploieștenilor nu a mai continuat să se mărească în acel ritm. După un început cu o apărare foarte agresivă și foarte eficientă, jucătorii ploieșteni au fost nevoiți să își tragă suflarea. astfel, și Arnautovic a solicitat un time-out înainte de prima pauză.
Al doilea sfert a fost unul de poveste pentru mureșeni. Nu numai că au nimicit avantajul campioanei, dar au reușit să domine jocul total. Acesta a fost sfertul în care Ceskovic a reușit 5 aruncări de 3 puncte din 5 încercări, Barro a fost în teren pe tot parcursul sfertului și a făcut un joc bun, Jucan a recuperat mai multe mingi și a avut câteva mișcări foarte inspirate. Încurajați și de public, și de reușitele proprii, tigrii i-au forțat pe ploieșteni să comită mai multe greșeli, să piardă multe mingi. În al doilea sfert, campioana a reușit să înscrie doar 7 puncte, iar mureșenii au pus 26 de puncte pe tabelă.
După pauza mare, jocul s-a reluat de la scorul de 35-21 pentru gazde. Deși meciul nu era câștigat încă, mureșenii au jucat mult mai liniștit. După un sfert al treilea în care diferența de scor a fost destul de constantă (sfert câștigat de oaspeți cu 2 puncte), oboseala și greșelile personale acumulate au început să își spună cuvântul spre sfârșitul partidei.
În ultimele zece minute elevii lui Arnautovic au reușit să revină la doar șapte puncte diferență, dar nu au mai avut timp să se apropie atât încât să prezinte un pericol pentru gazde. Ultimul minut a adus, așadar, seria faulturilor tactice pentru a intra în posesia mingii, însă mureșenii au ratat foarte puține aruncări libere, și diferența a crescut iar la peste zece puncte.
După o partidă în care și-au măsurat forțele jucători experimentați, inteligenți, dar unde a contat și forța brută, jocul fiind destul de agresiv, BC Mureș și-a trecut în palmares prima victorie din „junglă” împotriva echipei ploieștene, cu scorul de 66-55.
Matija Ceskovic s-a dovedit a fi cel mai eficient jucător, prin cele 26 de puncte înscrise și 3 pase decisive, urmat de Ousmane Barro, care a debutat cu un double-double în LNBM: 10 puncte, 11 recuperări.
De cealaltă parte, Cătălin Burlacu a reușit un joc bun, petrecând 40 de minute de joc în teren, el a totalizat 18 puncte și 9 recuperări. Și lui Virgil Stănescu i-a lipsit o singură recuperare din double-double: el a reușit 12 puncte și 9 recuperări.
Astfel, BC Mureș are 13 meciuri câștigate în Ligă, în timp ce CSU Asesoft are doar 12, cele două echipe ocupând locurile 2 și 3 în clasament. În etapa următoare, Mureșenii întâlnesc încă un adversar dificil, pe Gaz Metan Mediaș, iar ploieștenii vor primi vizita bucureștenilor de la CSM.
1 comentariu la aceasta stire:
csu asesoft
cu 12 ani în urmă (15.01.2013) RaspundeDupa cum au evoluat lucrurile la Tg.Mures,se pare ca Asesoft,are nevoie urgenta de o schimbare.Care?Cred ca numai d-l Ghita poate hotari.Surprinzator, ca de data asta,nimeni nu a comentat arbitrajul care a fost clar pro Mures.Campania de transferuri a jucatorilor straini de anul acesta a fost sub orice critica.Nu a confirmat niciunul.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!