Sezonul competițional 2012/13 s-a încheiat prematur pentru BC Timișoara. Stagiunea care din punct de vedere sportiv promitea, cel puțin la început, să fie una în care clubul poate să câștige primele trofee de la schimbarea denumirii clubului, s-a transformat într-un eșec.

Altul nu poate să fie cuvântul pentru o echipă care a dispus de unul dintre cele mai mari bugete din baschetul românesc și care venea după un sezon în care a jucat două finale. Care au fost motivele acestui eșec? Au fost destule.

În primul rând, trebuie subliniat faptul că Predrag Badnjarevic a dorit să modifice din temelii lotul de jucători după încheierea sezonului precedent. Tehnicianul ex-iugoslav, alături de care BC Timișoara a disputat atât finala cupei, cât și cea a campionatului, a făcut un compromis care până la urmă e posibil să-l fi costat postul de antrenor la această echipă.

Desigur, Badnjarevic a propus, adică din propria inițiativă, încheierea colaborării cu BC Timișoara după înfrângerea de la Kormend. Însă până acolo s-au consemnat câteva aspecte de care trebuie ținut cont.

Compromisul amintit i-a făcut mai mult rău lui Badnjarevic decât și-a închipuit. Lucru greu de înțeles pentru un tehnician cu experiență precum sârbul, dar astfel putem să înțelegem că oricine poate să greșească în lumea asta. El a acceptat să continue cu niște jucători pe care nu i-a dorit. Acesta este adevărul.

Oricât s-ar fi străduit conducătorii clubului bănățean să ascundă acest aspect în fața jucătorilor, s-a ajuns la o atmosferă încărcată și o relație degradată între antrenor și jucători. Cei din urmă au aflat, cum era firesc, de faptul că nu au fost doriți de antrenor. Unul care ar fi motivat cererea schimbării în vară a majorității lotului de jucător prin faptul că mai mult de locul al 2-lea în acea formulă, coroborat cu schimbarea de regulament care a eliminat obligativitatea jocului cu un român în teren, respectiv a permis înscrierea de șase străini pe foaia de joc, nu se poate obține.

Și atunci haideți să ne punem întrebarea: oricare dintre noi dacă ar afla că nu este dorit - la un loc de muncă, într-o relație, într-o afacere - cum s-ar simți? În ce măsură ne-ar fi afectată performanța profesională știind acest detaliu?

Plecarea lui Badnjarevic nu a adus schimbarea în bine. Cu tot respectul și stima pentru cariera extraordinară a celui care a fost jucătorul Srdjan Jovanovic, antrenorul nu a reușit să găsească calea spre victorie.

BC Timișoara a suferit cumplit din punct de vedere al jocului colectiv pe ambele faze. S-au folosit scheme simple, nimic elaborat (deloc surprinzător dacă ținem cont că vorbim despre un antrenor debutant, dar și despre faptul că e infinit mai greu să-ți impui filosofia de joc ca antrenor instalat la două luni după începerea sezonului competițional), iar comunicarea între jucători și antrenori nu a fost cea mai performantă. Dovadă rezultatele. 

Bănățenii au operat o serie de schimbări în efectivul de jucători străini, dar nimic nu a funcționat așa cum ar fi trebuit. Timișoara a renunțat, în cursul sezonului, la Adam Sollazzo, Marko Derasimovic și Ivan Jelenic. În vară a venit și Delvon Johnson. Pe parcurs au sosit Garry Gallimore, Mujo Tuljkovic și Devan Downey. Pe lângă tridentul Zlatko Jovanovic - Dominique Archie - Robert Sarovic. Așadar, la un simplu calcul, vorbim despre 10 jucători străini. Cam mult într-un singur sezon.

E drept, au fost multe accidentări și probleme medicale. În principal cu jucătorii români. În plus, Bogdan Popescu nu a mai fost la fel de productiv. Însă și acst aspect e foarte probabil să fi ținut de modul în care a fost jucat, de modul în care jucătorii s-au înțeles între ei, respectiv de modul în care mesajele antrenorului au fost recepționate de jucători. Lucruri care de fapt au afectat întreaga echipă, nu doar un jucător.

De asemenea, statistic s-a dovedit că în baschetul românesc nicio echipă nu a jucat vreo finală având în componență patru jucători de culoare. Nu este o afirmație rasistă. Este un fapt. Cea mai bună echipă din punct de vedere al rezultatelor, dar și al jocului prestat, cu un număr mare de jucători de culoare a fost obținut de către CSU Sibiu, în era Peter Schomers. Au fost două semifinale de campionat, în sezoane consecutive. Nimeni, niciodată, nu a jucat finala în baschetul românesc într-o astfel de alcătuire.

În plus, aducerea lui Downey și folosirea sa în paralel cu Zlatko Jovanovic nu avea cum să aducă prea multe beneficii. Vorbim despre doi jucători care vor performa întotdeauna doar atunci când au mingea în mână. Niciunul dintre ei nu va putea să joace vreodată off the ball (departe de minge) pe faza ofensivă. În plus, din punct de vedere defensiv e imposibil să joci cu doi jucători mici preț de 20-30 minute pe meci. Dacă vreți se pot face comparații cu celelalte echipe din România. Iar cele mai potrivite cu cele patru echipe calificate în semifinalele campionatului. Toate joacă cu fundași, însă unul singur este poziția 1 clasic. Niciodată aceste echipe nu au jucat concomitent cu doi conducători de joc. Asta ca să nu dăm exemple de la alt nivel.

Un alt aspect este acela că antrenorul care i-a urmat în funcție lui Predrag Badnjarevic nu a știut exact ce își dorește. Pentru oricine este foarte greu să preia o echipă asamblată de altcineva. Cu atât mai dificil pentru un antrenor aflat la primul angajament. Nu a reușit să se facă înțeles. Nu a reușit să se impună ca antrenor în fața unor jucători cu experiență. Și până la urmă cel mai important este că nu a reușit să-i facă să câștige. În plus, la o echipă cu pretenții care totuși schimbă antrenorul în cursul sezonului nu se pune în funcție un debutant în această meserie. Iar modul în care echipa a pierdut ne scutește de prea multe comentarii. Era previzibil că Leii din Banat nu vor câștiga nimic în acest sezon și nici nu se vor putea apropia, cel puțin în campionat, de rezultatul din sezonul anterior.

Soarta Timișoarei în acest sezon e tristă. A avut un buget mare. Nu au existat probleme grave cu privire la plata salariilor. Echipa a jucat în cupele europene, a operat o mulțime de modificări. Atât pe banca tehnică, cât și în lotul de jucători. Nimic nu a schimbat soarta lui BC Timișoara în sezonul competițional 2012/13.

Cu tot respectul pentru pasiunea și ambiția acelor oameni care într-adevăr doresc să facă ceva din punct de vedere sportiv BC Timișoara este, în sezonul 2012/13, exemplul clar că poți rata toate obiectivele chiar dacă ai bani în conformitate cu obiectivele trasate.

E al 3-lea sezon în care BC Timișoara este finanțată generos de municipalitate. Dacă în primul nu s-au obținut rezultate deoarece bugetul a fost votat mult prea târziu, iar alb-violeții nu aveau jucători sub contract când toate celelalte erau cu lotul format sau chiar prin cantonament, în acest sezon condițiile au fost cu totul altele. S-a pornit cu antrenorul confirmat în funcție, cu bugetul votat, după un sezon solid. Adică cu toate premisele pentru pasul decisiv spre trofee.

Concluzia: BC Timișoara este, în continuare, în căutarea unui trofeu pe care să-l adauge cupei cucerite în 2010. În alte vremuri pentru Timișoara.