"U"-Mobitelco BT Cluj-Napoca s-a reunit astăzi cu gânduri mari pentru stagiunea 2013-2014, atunci când "alb-negrii" atacă din nou titlul, după spusele lui Branko Cuic.
Sârbul a revenit încrezător la gruparea cu care a debutat în țara noastră, cel alintat "Ciuia" spunând că atmosfera din cadrul lotului va face diferența în favoarea băieților pregătiți de Dorin Pintea și Paul Chetreanu.
"M-am întors acasă și așa cum am promis fanilor, voi fi campion cu echipa mea iubită și îmi voi termina cariera de baschetbalist profesionist aici. Am venit să facem performanță mare, mai este timp până îmi voi încheia cariera, dar îmi doresc ca acest lucru să se întâmple la Cluj. Am arătat calitate în joc, nu am probleme cu kilogramele în plus sau cu vreo accidentare, deci nu mă gândesc că va fi ultimul meu sezon. Pentru mine, personal, dar și pentru echipă, obiectivul este un nou titlu. Am jucat în fiecare an finala și nu vreau să fac un pas înapoi. Noua echipă mi se pare exact cum a fost vorba între mine și conducerea clubului. Ne dorim să facem o trupă cu caracter formată din băieți cu suflet ce să pună inima pe teren. Din experiența mea, pot să spun că acesta este cel mai mare lucru, să facem o atmosferă bună și o formație cu caracter. Cu o atmosferă bună și fanii alături, nu știu cine poate să ne învingă. "
Totodată, fostul baschetbalist al lui BC Mureș sau BC Timișoara salută numirea lui Paul Chetreanu în funcția de secund al ardelenilor.
"Mă bucur că Paul Chetreanu a rămas în staff. El este un băiat ce a fost alături de echipă încă de copil și e foarte deștept. Ne va fi de mare ajutor, iar eu voi încerca să-i sar în ajutor lui Bobo Pintea cu experiența mea. "
*Foto: Răzvan Păsărică
4 comentarii la aceasta stire:
..
cu 11 ani în urmă (01.08.2013)MURESUL o sa va bata cu tot cu fanii!!!
U
cu 11 ani în urmă (01.08.2013)si Ploiestiul si Mediasul...
hm
cu 11 ani în urmă (01.08.2013)cu cuic si hargrove in aceeasi echipa eu zic ca o sa fie greu greu
interesant
cu 11 ani în urmă (01.08.2013) RaspundeUn lucru este sigur: va fi un campionat tare si foarte disputat. Se prefigureaza ambitii mari la multe echipe. Sper ca iubitoriii de baschet sa fie cei mai castigati!
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!