Stiri Juniori U20 Feminin

Cornel Lungu: 'Nu am decis dacă facem apel la decizia de suspendare a lui Barro'

Adrian Micinic

Adrian Micinic
21.05.2013

Cornel Lungu, președintele BC Mureș, a declarat pentru TotalBaschet că până în prezent nu s-a luat o hotărâre cu privire la o eventuală contestare a deciziei de suspendare dictată de către Comisia de Disciplină a FR Baschet împotriva lui Ousmane Barro.

"Am luat la cunoștință decizia Comisiei de Disciplină referitor la cazul lui Barro. Ne-am uitat și noi în repetate rânduri pe înregistrări, am tras concluziile necesare și am văzut poziția clubului din Ploiești. Mă refer la acea declarație de curtoazie să-i zic așa. Însă BC Mureș va respecta întocmai deciziile comisiilor abilitate ale FR Baschet.

Conform regulamentului avem la dispoziție 48 de ore să luăm o hotărâre dacă mergem sau nu la Comisia de Apel. Astfel, avem timp până joi dimineața să ne gândim. Cert este că putem să ne facem o strategie de joc fără Barro, urmând să ne hotărâm dacă facem contestație la decizia de suspendare a lui Barro."

Ousmane Barro a fost suspendat un meci pentru incidentul în care a fost protagonist la Meciul 2 al finalei Ligii Naționale de baschet masculin - ediția 2012/13. Comisia de Disciplină a luat această hotărâre pe baza celor consemnate în rapoaretele de la respectiva partidă referitor la altercația care ulterior l-a avut protagonist și pe Predrag Miletic, suspendat un meci la rândul său.

2 comentarii la aceasta stire:
  • BC Mureș Târgu Mureș erebus :

    nu stiu daca e ok
    parerea mea este ca aici sunt mai multe ipoteze decat initial par, si anume:
    1. Sekulovic poate se gandeste ca are mai multe de castigat daca Miletic nu joaca, chiar daca acesta presupune sacrificarea lui Barro.
    2. In acelasi timp, dupa cunostintele mele umile despre tactica in baschet :0, acesta presupune varianta ca Muresul sa se bazeze pe iutime si aruncari din afara semicercului neavand rotatia necesara sub cos;
    3. ... varianta a 3-a, insa presupune si luarea in calcul a faptului ca declaratia lui Georgescu, cum ca ei ar dori sa joace amandoi, sa fie doar o tactica si defapt sa se gandeasca exact invers;
    In consecinta daca lui Sekulovic i s-ar potrivi prima variata si nu depune contestatie, in conditiile in care Ploiestiul o face si, ipotetic vorbind Miletic ar primi drept de joc, anulandu-se suspendarea, Sekulovic s-ar trezi intr-o ipostaza pe care cred ca nimeni nu isi doreste de la Mures: Barro suspendat, iar Miletici cu drept de joc;

    cu 12 ani în urmă (22.05.2013) Raspunde
  • CSU Asesoft Ploiești ineacsu :

    @erebus
    cred ca ambele echipe or sa se antreneze fara barro si miletic dar or sa faca contestatie. in caz ca le da drept de joc, niciodata nu strica o rezerva de lux

    cu 12 ani în urmă (23.05.2013) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!