CSM Oradea a încheiat sezonul regulat al Ligii Naționale de Baschet Masculin cum nu se putea mai bine, reușind să dea de pământ cu una dintre contracandidatele la trofeu. Vicecampioana României a zdrobit-o pe CS Vâlcea cu 90-62, pe teren propriu, și și-a luat astfel revanșa pentru eșecul din tur.
Bihorenii au dominat categoric acest sezon, pe care îl termină ca lider detașat, înregistrând doar trei înfrângeri și nu mai puțin de 27 de victorii. Aceștia vor încerca să-și continue anul bun și în play-off, cu gândul la primul titlu din ultimele șase sezoane.
Cristian Achim, antrenorul lui CSM Oradea, a început prin a discuta despre succesul cu Vâlcea, care nu l-a impresionat prea mult, din cauza lipsei de miză a partidei. El a subliniat fluctuațiile cu care jucătorii săi s-au confruntat pe parcursul întregului sezon, aspect care nu a dispărut nici în etapa 30, menționând că își dorește îmbunătățirea acestui aspect în play-off, deși momentan se bucură de victorie.
„Un meci fără miză pentru ambele echipe. Am început foarte prost, probabil tocmai din cauza lipsei mizei. Ulterior lucrurile au luat-o pe un alt drum și a jucat toată lumea. Mă bucur pentru victorie și că nu suntem accidentați. De acum așteptăm playoff-ul.”
„Azi am marcat 10 coșuri de trei puncte în sfertul 3, după ce am început meciul cu 2/15. Întreg sezonul am fost foarte fluctuanți la aruncările de trei puncte. Am avut meciuri senzaționale la acest procedeu, dar și câteva prestații care au lăsat mult de dorit. Să sperăm că ne vom concentra și vom fi mai constanți în playoff”, a spus antrenorul bihorenilor.
Totuși, tehnicianul vicecampioanei României a lăsat deoparte fluctuațiile de formă și și-a felicitat jucătorii pentru câștigarea sezonului regulat. Cu toate acestea, el rămâne cu picioarele pe pământ și își mută atenția către primul meci din play-off, unde consideră că echipele vor arăta prestații total diferite.
„Nu putem să trecem peste asta: am încheiat sezonul regulat pe primul loc. Teoretic nu avem cum să nu fim mulțumiți de acest rezultat. Dincolo de fluctuații și de faptul că uneori jucăm mai prost, până la urmă, suntem pe primul loc. Noi, echipa noastră.”
„Întâlnim Craiova și înțeleg că începem joi. Playoff-ul este alt campionat și nu are legătură cu ce s-a întâmplat până acum. Acolo se văd jucătorii cu calitate, cu caracter și jucătorii cu mentalitate sănătoasă.
Important este să luăm lucrurile pas cu pas, meci cu meci. Nu suntem în finală doar pentru că am terminat sezonul regulat pe primul loc. Până la finală e cale foarte lungă. Deocamdată ne duelăm cu Craiova”, a încheiat Achim pentru site-ul oficial al echipei.
Pentru CSM Oradea, traseul spre primul titlu din ultimele șase sezoane va începe în sferturile de finală din play-off, acolo unde se vor confrunta cu SCM Craiova.
*Foto: Facebook/CSM Oradea
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!