CSM Oradea și Energia Rovinari se întâlnesc pentru a 10-a oară într-un joc oficial. Acesta va avea loc vineri (14.12), la Arena Antonio Alexe din Oradea.
Scorul general al confruntărilor directe este de 5-4 în favoarea bihorenilor. Prima întâlnire oficială s-a consemnat pe 8 noiembrie 2008, când Energia a învins la Oradea, scor 96-57. Avea să fie singura victorie în deplasare a gorjenilor în duelurile cu bihorenii.
Opt dintre confruntările deja disputate s-au consemnat în sezonul regulat al Ligii Naționale. Scorul general al acestora este de 4-4. Fiecare a câștigat de trei ori pe teren propriu și o dată în deplasare. Remarcabil este faptul că victoriile în deplasare sunt cele mai consistente din istoria confruntărilor directe. Oradea a învins în sezonul precedent la Târgu-Jiu, scorul final fiind de 95-69.
Cea de-a 9-a confruntare s-a consemnat la începutul actulului sezon, în Cupa României. Partida s-a desfășurat pe teren neutru, fiind adjudecată de CSM Oradea cu scorul de 72-58.
De notat că CSM-ul a câștigat ultimele trei partide disputate cu Energia. Este vorba despre meciurile din sezonul trecut, respectiv amintita partidă de cupă.
Scorul general al confruntărilor lui Cristian Achim cu Energia Rovinari este de 5-2. În schimb, Slobodan Nikolic are 1-4 împotriva lui CSM Oradea.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!