CSM CSU Oradea a câștigat fără emoții sâmbătă seara (19.03), cu CSM 2007 Focșani, în ultimul duel al etapei a 24-a a Ligii Naționale de Baschet Masculin, scor 89-63. Toți jucătorii care au intrat pe parchet pentru orădeni au reușit să puncteze.
Oradea: Richard, Holt, Fometescu, Markovic, Baciu
Focșani: Wade Chatman, Reljic, Pustahvar, Bratosin, Morant
Bihorenii au început tare partida, având 13-3 la jumătatea sfertului inaugural, perioadă în care au înscris de trei ori de la distanță. Wade Chatman a oprit seria gazdelor, tot cu o triplă, la care a răspuns Kris Richard pentru a menține diferența de 10 puncte între, ulterior Holt ducându-și echipa la 19-8. Ecartul de trei-patru posesii între a rămas până la finalul sfertului de debut, pe care Oradea l-a terminat cu 23-14 pe tabelă.
Roș-albaștrii a prins un run de 10-2 în următoarele minute și cu dunk-ul lui Green se făcea 33-16, apoi peste câteva atacuri Ogden avea să facă 41-18. Nicolescu și Markovic au fost preciși din spatele arcului de cerc, zonă în care vicecampioana României stătea excelent în prima repriză (47-20), la pauză diferența fiind de +28, scor 52-24.
Oradea avea 10 marcatori la pauză, formația antrenată de Cristian Achim terminând primele 20 de minute cu 75% de la distanță. Focșaniul și-a transformat doar 32% din încercările din acțiune în acest interval.
Wade Chatman a pus patru puncte la rând pentru vrânceni în debutul sfertului trei, antrenorul gazdelor solicitând un time-out la 52-28, Nikola Markovic oprind perioada fără coș din partea amfitrionilor la 54-30. Oaspeții au scăzut în continuare din handicap (56-37), dar vicecampioana a revenit la +20 în față și Richard făcea 63-40 cu șapte puncte la rând, sfertul trei terminându-se cu 71-45 pe tabelă pentru CSM Oradea.
Vrâncenii au deschis ultimul sfert cu două încercări precise de la distanță, ambele marca Onno Steger, replica orădeană venind la fel prin Vlad Marinău (74-51), apoi Reljic a continuat perioadă bună a oaspeților. „Leii roșii” au continuat cu un parțial de 12-0, Wade Chatman oprind seria cu o triplă (86-56), în cele din urmă bihorenii impunându-se cu 89-63, pentru victoria cu numărul 400 în istoria echipei.
CSM Oradea nu l-a avut în lot pentru acest meci pe Dovis Bickauskis. Vicecampionii țării trec la 15-6 bilanț în campionat și vor juca la Ploiești în runda de la mijlocul săptămânii viitoare. CSM Focșani coboară la 8-16 și o să primească vizita lui CSO Voluntari.
Kris Richard (19 puncte, 5 pase decisive, 4 recuperări) și Bobe Nicolescu (14 puncte, 4/4 de la distanță) au fost principalii marcatori pentru învingători. Henri Wade Chatman și Aliaksandr Pustahvar (ambii 13 puncte) respectiv Pavle Reljic și Justin Baker (ambii 10 puncte) au fost în double digits pentru Focșani.
*foto: Roby Boroș
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!