Stiri Juniori U20 Feminin

CSM Târgu Mureș câștigă duelul indirect cu CSU Sibiu pentru locul 10

CSM Târgu Mureș câștigă duelul indirect cu CSU Sibiu pentru locul 10

CSM Târgu Mureș s-a impus în lupta de la distanță cu CSU Sibiu pentru locul 10 în sezonul regulat din LNBM. Echipa din Sibiu avea nevoie de o victorie în ultima rundă și de un rezultat negativ din partea trigrilor. Ambele echipe au reușit să câștige meciurile, încheind cu un bilanț identic, însă echipa lui Peter Farago se află în avantaj.

Cronică: CSM Ploiești – CSU Sibiu

CSM Ploiești: Jordan Williams, Daniel Laster, Justin Edwards, Demarkus Stuckey, George Angelian
CSU Sibiu: Jalon Pipkins, Mateo Colak, Filip Adamovic, Ahmad Rand, Anastasios Zetos

Williams a deblocat tabela cu un coș pe pătrundere. CSU Sibiu a răspuns rapid prin Adamovic și Colak, cu patru puncte consecutive, reușind să pună stăpânire pe joc din primele minute, cu un Pipkins în mare formă, desprinzându-se la două posesii. Ploieștenii au jucat onorabil, iar datorită unui run de 7-0, au readus entuziasmul în meci. Pratt a stabilit scorul primelor 10 minute la 22-25.

Ploieștenii și-au continuat prestația bună și în actul secund, în care au preluat în premieră conducerea prin cele nouă puncte fără răspuns aduse de Jugovic, Williams și Dinu. Sibiul a fost într-o continuă alergare după revenire, dar nu au avut timp să o mai găsească și intrau în dezavantaj la pauza mare, scor 45-44.

Băieții pregătiți de Tomas Rinkevicius au fost echipa care a preluat inițiativa în partea a doua. Cu ajutorul lui Pipkins și Adamovic, care au marcat șase puncte consecutive, au revenit la conducere. Treptat, experiența și valoarea și-au pus tot mai mult amprenta în joc, iar Sibiul a reușit un run de 9-0, condus de Zetos și finalizat de Adamovic și Pipkins, ceea ce le-a oferit un avantaj de două cifre. Ploieștenii nu încetau să spere și au adăugat șase puncte fără replică din partea oaspeților pe final, menținându-și speranțele la un scor de 59-67.

Prahovenii au început să spere la începutul sfertului decisiv, deschizându-l cu trei coșuri pe pătrundere aduse de Williams și Diaconsecu, care i-au apropiat de Sibiu. Totuși, oaspeții au pus piciorul pe accelerație și au înscris șase aruncări consecutive de la linia de libere prin Pipkins și Pratt, ducându-se la un avantaj de două cifre. Laster a adăugat un parțial de 6-0, care a mai diminuat din diferență, însă galben-albaștrii au rezistat și și-au asigurat victoria cu 78-83.

Jalon Pipkins a fost omul întâlnirii, totalizând 29 de puncte, 4 recuperări și 6 pase decisive. Mateo Colak l-a secondat cu 16 puncte și 4 recuperări. Pentru prahoveni, Jordan Williams a fost în double-double cu 25 de puncte și 11 recuperări, iar Daniel Laster și-a trecut în cont 16 puncte și 7 recuperări.

Cronică: Rapid București – CSM Târgu Mureș

Rapid București: Christyon Eugene, Nikola Markovic, Mladen Armus, Martin Sotirov, Eduard Roschnafsky
CSM Târgu Mureș: Goran Martinic, Pavle Reljic, Szabolcs Santa, Goran Gajovic, Amedeo Casale

CSM Târgu Mureș a început meciul cum nu se putea mai bine, cu un run entuziasmant de 12-2, condus de Gajovic și finalizat de Martinic și Santa. Diferența de două cifre s-a menținut până spre finalul primului sfert, când giuleștenii au dat semne de viață, cu patru puncte consecutive, ajungând la scorul de 14-21 după primele 10 minute.

Dominarea categorică reușită de tigrii a continuat și în actul secund, când au dictat ritmul și s-au desprins tot mai mult prin Reljic, Martinic și Jeremic, iar la jumătatea sfertului diferența era de 16 puncte. Până la pauza mare, aceasta a continuat să crească, ajungând la scorul de 31-49.

Giuleștenii au intrat cu alt tonus în partea secundă și au sperat la o revenire datorită unui run de 9-0 reușit de Markovic și Roschnafsky. Momentele următoare i-au adus pe Martinic și Armus în prim-plan, care s-au anulat în două rânduri pe pătrundere, iar Reljic și Sotirov au preluat exemplul, de această dată de afară. Sotirov a adus primul sfert câștigat pentru gazde, iar înaintea ultimelor 10 minute, scorul era 52-64. Ultimul sfert a fost cel mai echilibrat al partidei, ambele echipe nu au mai tras la fel de mult și s-au resemnat cu rezultatul final, victoria revenind lui CSM Târgu Mureș cu 76-89.

Goran Martinic și Szabolcs Santa au fost principalii marcatori ai formației câștigătoare, reușind 20 de puncte și 6, respectiv 4 recuperări. De partea cealaltă, în tabăra gazdelor, Christyon Eugene s-a remarcat cu 24 de puncte și 3 recuperări, în timp ce Mladen Armus a fost în double-double cu 14 puncte și 10 recuperări.

Foto: Facebook/CSM Târgu Mureș

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!