CSU Asesoft Ploiești a învins pe CSȘ Giurgiu, scor 76-63, în primul meci din sferturile de finală ale Cupei României la baschet masculin - ediția 2012/13. În cadrul acestui joc prahovenii au arătat din nou cât de important este fiecare jucător din această echipă.
Concret, în condițiile în care joacă cu doi oameni mai puțin decât ar putea s-o facă, CSU Ploiești folosește o rotație solidă ce cuprinde opt jucători. Fiecare dintre aceștia are un rol important în echipă și bifează minute de joc pe măsură. Aceștia au petrecut pe parchetul sălii sporturilor din Giurgiu între 10 și 35 minute de joc efectiv.
De asemenea, trebuie notat faptul că Asesoftul a avut mai mereu inițiativa pe tabela de marcaj în pofida problemelor cu greșelile personale ale lui Cătălin Burlacu. Ba mai mult, numărul 10 de la campioana României a avut dificultăți pe tot parcursul acestui meci, jocul său fiind destul de departe de nota cu care ne-a obișnuit. Dovadă faptul că din punct de vedere ofensiv el nu a oferit mai nimic.
Pe de altă parte, în condițiile unei seri dificile pentru cel mai influent jucător al echipei, CSU Ploiești a beneficiat de contribuții din partea tuturor celorlalți jucători. Ceilalți șapte jucători folosiți au contribuit cu cel puțin cinci puncte fiecare. Șase dintre ei au ajuns la 8 puncte marcate și la 12 în dreptul eficienței. Cam asta înseamnă echipă. Ca să nu mai vorbim despre faptul că în fiecare moment de dificultate Ploieștiul a ieșit cu fața curată. Explicabil prin faptul că are jucători valoroși și care mereu sunt capabilă să producă pentru echipă. Dovadă procentajul perfect al lui Tudor, cele două coșuri de trei puncte ale lui Nyakundi în sfertul 3 după o primă repriză nefericită la finalizare sau precizia la linia de pedeapsă. În plus, CSU Ploiești a fost net superioară din punct de vedere al productivității băncii: 27-8 la puncte, 10-2 la recuperări, 7-1 la pase decisive și 29-8 la eficiență.
Trebuie spus că Asesoftul a fost departe de cea mai bună prestație posibilă. Probabil explicabil și prin faptul că nicio echipă românească nu e obișnuită cu întrecerile oficiale în această perioadă și e posibil ca acest lucru să fie confirmat inclusiv în jocurile de sâmbătă. În plus, CSȘ Giurgiu a fost într-o situație dificilă la acest meci. A renunțat la doi jucători înainte de a primi cartea verde pentru baschetbaliștii pe care i-a adus în schimb. Astfel, Giurgiu nu doar că a jucat similar Ploieștiului în patru străini, dar nu a avut schimbare la pozițiile mari. Acolo unde a trebuit să imprevizeze. Lucru care în mod normal nu se face într-un meci cu acest Asesoft. În care joacă Stănescu, Tica și Burlacu. Dovadă în acest sens este statistica: recuperări (39-26), puncte din trei secunde (36-20). Ambele în favoarea lui CSU Ploiești.
În aceste condiții, desigur dacă acești jucători vor fi păstrați până la sfârșit, se vor păstra sănătoși și lotul va fi îmbogățit cu cele două piese noi, CSU Asesoft Ploiești va fi greu de contracarat. Învinge fără probleme pe o rotație de opt jucători (nu a fost primul meci în care a jucat astfel). Ce va face când va avea șase străini? Plus cvartetul autohton extrem de experimentat și de productiv.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!