Stiri Juniori U20 Feminin

CSU Sibiu a spart gheața cu prima victorie din deplasare, împotriva lui CSM Galați

CSU Sibiu a spart gheața cu prima victorie din deplasare, împotriva lui CSM Galați

CSU Sibiu a spart gheața și a obținut prima victorie pe teren străin în noua stagiune. Gazdele au practicat un baschet foarte bun în primele trei sferturi, dar actul decisiv a fost fatal pentru echipa lui Florin Nini, care a pierdut a patra partidă din tot atâtea etape cu 83-92.

Echipele de start:

Galați: Morgan, Ciotlaus, Kovacevic, Craig, Ilves

Sibiu: Pipkins, Threatt, Gross, Dragoste, Colak

CSU Sibiu și CSM Galați au mers destul de aproape în primul sfert. Ardelenii preluau conducerea prin Pipkins și Colak. Gazdele au reușit să transforme primele aruncări de trei puncte ale acestei partide prin Craig, distanțându-se la patru puncte. Cele două echipe se anihilau reciproc, iar la capătul sfertului inaugural tabela indica 23-22. În debutul reprizei secunde echipa de la malul dunării înregistra un run de 8-0 inițiat de Ilves și finalizat de Majstrovis și Craig, prin care se distanțau la nouă puncte. Oaspeți diminuiau din diferență prin punctele semnate de Gross, Dragoste și Pipkins. La capătul primelor două reprize gazdele aveau un avantaj de două lungimi, 44-40.

În partea secundă, echipa lui Tomas Rinkevicius a revenit mai montată. Ardelenii s-au apropiat încet de gazde prin coșurile de trei puncte marcate de Dragoste și Threatt. Morgan și Kuxhausen, au menținut avantajul echipei din Galați. Înaintea actului decesiv, Ardelenii au preluat conducerea prin șapte puncte fără răspuns semnate de Schizas, Threatt și Gross. Majstrovic a închis sfertul trei cu un coș din semicerc, scor 64-67. Actul decisiv a fost un dezastru pentru echipa lui Florin Nini. CSU Sibiu înscria zece puncte consecutive în debutul sfertului decesiv, iar tabela indica pentru prima dată în acest meci o diferență de două cifre. Cu două minute înainte de final gazdele marcau șase puncte fără răspuns și readuceau suspanul în meci, apropiându-se la două lungimi. Pipkins a închis calculele, iar echipa din Sibiu s-a impus cu 83-92.

Jalon Pipkins a fost coșgheterul Sibiului cu 18 puncte și 3 recuperări. Jay Threatt s-a remarcat cu 17 puncte și 6 pase decisvie, iar Bogdan Popa a contabilizat 13 puncte și 4 recuperări. Majstrovic fost cel mai bun jucător al gazdelor cu double-double cu 25 puncte și 11 recuperări.

 

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!