CSM Constanța continuă să piardă piese de bază din componența pentru sezonul 2024/25. După Cătălin Baciu și Kevaughn Allen, care au părăsit echipa acum două săptămâni, a venit rândul altor oameni importanți să își încheie înțelegerile cu echipa de la malul Mării Negre.
Unul dintre ei este chiar antrenorul principal al echipei. După un sezon și câteva luni pe banca marinarilor, Dan Fleșeriu a decis să o părăsească pe CSM Constanța, din cauza situației complicate cauzată de întârzierile salariale. Informația inițială a fost publicată de ctsport.ro
El a preluat postul de antrenor principal al Gladiatorilor din Tomis în vara de dinaintea sezonului 2023-24. În acea stagiune, el a condus echipa până în semifinalele Cupei României și până pe un impresionant loc cinci în campionat.
Ulterior, în sezonul curent, problemele de ordin financiar au intervenit la Constanța. Alături de gruparea dobrogeană, Fleșeriu a reușit să obțină o calificare în grupele FIBA Europe Cup, unde a bifat eșecuri pe linie. Situația nu este mai roz nici în campionat, unde bilanțul este de 3-10.
La meciul de sâmbătă seara, cu Corona Brașov, pe banca tehnică a constănțenilor, în locul lui Dan Fleșeriu s-a regăsit unul dintre secunzii săi: Octavian Boian. Profitând de o rotație peticită a adversarilor, formația de sub Tâmpa a reușit să se impună cu scorul de 98-67.
Pe lângă despărțirea de Dan Fleșeriu, nici Isaiah Philmore nu va mai continua alături de CSM Constanța. El este al treilea jucător care părăsește echipă în ultimele săptămâni, după Cătălin Baciu și Kevaughn Allen.
În 12 apariții în campionat, jucătorul trecut și pe la CSU Sibiu a avut medii de 13.3 puncte, 3.3 recuperări și 1.3 pase decisive, adjudecându-și titlul de MVP al etapei cu numărul 12, după un meci în care a avut 29 de puncte, 6 recuperări și 4 pase decisive.
*foto: Facebook/CSM Constanța
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!