După aflarea veștii că baschetbalistul Kevin Sims are șanse mari să rateze tot sezonul, lucrurile nu merg în direcția dorită pentru CSȘ Giurgiu, formația de la malul Dunării fiind învinsă surprinzător în etapa a 19-a de către Farul Constanța cu scorul de 78-76.
Cu ocazia confruntării amintite, Daniel Bivolaru a realizat cel mai bun meci din carieră, fundașul terminând meciul împotriva "marinarilor" cu un indice al eficienței de 12. El a vorbit într-un interviu acordat site-ului Total Baschet despre evoluția sa din ultima partidă, Bivolaru fiind de părere că absența lui Sims nu va influența în mare măsură jocul trupei lui Chris Terrell.
Daniel, cum ai descrie întâlnirea cu Farul și ce nu a mers pentru voi?
În primele două sferturi nu am fost destul de concentrați și asta s-a văzut în diferența de 10 puncte pe care au avut-o constănțenii la pauza mare. Cât despre ultimele două sferturi, pot să spun că ne-am mobilizat și am muncit în echipă. Acest lucru ne-a ajutat să egalăm și chiar să preluăm conducerea, însă nu a fost suficient pentru a ne întoarce la Giurgiu cu o victorie. În plus, s-ar putea spune că neșansa a fost de partea noastră.
Ai avut o prestație foarte bună, cu 11 puncte, 3 recuperări și o pasă decisivă. Ești mulțumit de felul cum te-ai descurcat pe teren?
Am avut o evoluție bună și mă bucur pentru asta. Sunt mulțumit de prestația mea de sâmbătă, dar de fiecare dată se poate și mai bine. În același timp, sunt dezamăgit că nu am reușit să câștigăm.
Este greu să te impui într-o echipă în care se remarcă în principal jucătorii americani?
Este destul de dificil să-ți pui calitățile în valoare în fața unui baschetbalist american. Chiar și așa, nu pot să văd din acest aspect un dezavantaj. Am avut multe de învățat de la colegii mei și încă mai am, iar asta mă face un jucător mai bun la antrenamente și în viitoarele meciuri.
Cât de mult afectează jocul echipei absența lui Kevin Sims?
Nu cred că o să afecteze foarte mult jocul echipei absența lui, însă îi simțim cu siguranță lipsa.
Se zvonește că Sims ar putea lipsi tot sezonul. Crezi că își poate atinge obiectivele CSȘ folosind doar cinci jucători străini?
Este o pierdere foarte mare, el era un om important în angrenajul nostru. Totuși, această absență nu ne va împiedica să ne atingem obiectivele și vom avea încredere deplină în Perry Petty, care va fi noul conducător de joc.
În final, cum vezi încleștarea din etapa următoare cu BC Mureș?
Meciul cu BC Mureș nu o să fie deloc ușor, dar avem o săptămână la dispoziție să ne pregătim și cu siguranță le vom face o surpriză plăcută suporterilor și conducerii.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!