BC Mureş a pierdut fără drept de apel primul meci din faza secundă a FIBA Europe Cup, 65-101, în fieful puternicei formaţii franceze Elan Chalon. Mureşenii au rezistat doar o repriză în meciul inaugural din Grupa K, acolo unde se mai află formaţiile Gaziantep şi Sodertalje Kings.
Gazdele au început în forţă meciul din Arena "Le Colisée", reuşind să se desprindă după 10 minute de joc la o diferenţă de 12 puncte, 24-12. Replica băieţilor lui Barnabas Szaszgaspar a fost una pe măsură şi neaşteptată pentru fanii lui Elan Chalon, ardelenii reuşind un sfert secund aproape perfect. Djapa şi compania au câştigat secvenţa cu 20-12, iar francezii au intrat la vestiare cu un avantaj doar de 4 puncte, 36-32, iar repriza a doua se anunţa una extrem de interesantă.
Totuşi, după revenirea de la vestiare, vicecampioana României a picat complet din punct de vedere fizic şi mai ales psihic, iar Chalon a profitat din plin de acest lucru. Amfitrionii şi-au adjudecat sfertul 3 cu un parţial de 26-13, intrând în decisiv cu 62-45, iar în ultimele 10 minute au dat de pământ cu echipa noastră, reuşind un neverosimil 39-20, câştigând astfel confruntarea la 36 de puncte diferenţă.
Principalul capitol statistic care a făcut diferenţa dintre cele două formaţii a fost acela al aruncărilor de la mare distanţă. Dacă BC Mureş a avut o seară dezastruoasă din spatele semicercului, reuşind doar 6 aruncări din totalul de 30 pentru un procentaj de 20%, atunci replica gazdelor a fost una nimicitoare cu 14 din 30, având un procentaj de 46.7%. Astfel, Elan Chalona avut cu 8 aruncări de 3 mai multe decât BC Mureş, adică 24 de puncte din cele 36 care au despărţit la final cele două combatante.
Cel mai bun jucător al Mureşului a fost Dalibor Djapa cu 18 puncte, fiind urmat de Szabolcs Santa cu 10, Drew Barham cu 9 puncte şi 11 recuperări, Alin Borşa 8, Goran Martinic 7 şi 8 pase decisive, Ernests Kalve 6 şi 7 recuperări, Dani Popescu şi Dragoş Andrei, ambii cu câte 3 puncte, respectiv Laszlo Lazar cu un singur punct. De cealaltă parte, cei mai buni jucători ai francezilor au fost Bouteille cu 30 de puncte şi 6 recuperări, Clark cu 22 de puncte şi 5 recuperări, respectiv Roberson, autor a unui double-double, 18 puncte şi 11 pase decisive.
În etapa viitoare, pe 21 decembrie, Târgu Mureş va primi vizita celor de la Gaziantep, în timp ce Elan Chalon se va deplasa în Suedia pentru duelul cu Sodertalje Kings. Până la meciul de săptămâna viitoare, BC Mureş joacă acasă, duminică, cu Phoenix Galaţi.
Astăzi, 14 decembrie, se joacă celălalt meci al Grupei K din FIBA Europe Cup, Gaziantep acasă cu suedezii.
*Foto: fibaeurope.com
3 comentarii la aceasta stire:
..degeaba..
cu 8 ani în urmă (14.12.2016)Pina cind campionatul nostru nu va ajunge in apropierea celui din Hexagon cred ca o sa avem visuri desarte-cel putin vointa avem(sfert.2),mai sint si alte echipe de batut.
re
cu 8 ani în urmă (14.12.2016)Eu tot nu inteleg cum Energia batea atatia si din Franta si de peste tot si in campionat era cum era...
..??
cu 8 ani în urmă (14.12.2016) RaspundeBanii nu aduc fericirea,dar nici fara ei nu se poate,ai ani apar rezultate.2
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!