Stiri Juniori U20 Feminin

EuroChallenge - Echipele românești rămân în cursa pentru calificare la jumătatea primei faze

Adrian Micinic

Adrian Micinic
23.11.2013

Sezonul regulat al FIBA EuroChallenge a ajuns la jumătate. S-au disputat trei runde din totalul de șase care alcătuiesc prima fază a ediției 2013/14 a competiției.

La modul general trebuie notat faptul că BK Ventspils și Triumph Lyubertsy au obținut câte trei victorii, fiind singurele echipe rămase neînvinse în EuroChallenge. 

La polul opus se află BC Kiev și ZZ Leiden. Acestea sunt echipele cu trei înfrângeri la ora actuală. De notat că există o a 3-a echipă fără victorie. Aceasta se numește Jaszbereny. Echipa lui Laci Lazar va juca în Rusia, la Ekaterinburg, al 3-lea meci, unul programat pentru data de 26 noiembrie, când în toatele celelalte grupe va fi zi de pauză.

În ceea ce privește echipele românești notăm următoarele:

Gaz Metan Mediaș a suferit prima înfrângere în actuala ediție a EuroChallenge. Ardelenii au jucat prelungiri cu rușii de la Triumph Lyubertsy, pierzând la limită. Dacă ar fi învins, trupa lui Marcel Țenter se afla acum în situația grupării rusești, adică de echipă neînvinsă. Chiar și așa, Gaz Metan se află într-o situație favorabilă, având două victorii la activ și găzduiește următoarele două meciuri, având o bună șansă de a-și asigura calificarea pentru a doua oară consecutiv în TOP 16.

CSM Oradea a repurtat prima victorie din istorie în cupele europene. Roș-albaștrii s-au impus în deplasare, la Gaziantep, pentru un succes care îi menține în cursa pentru calificare. De notat că succesul obținut de elevii lui Cristian Achim este foarte important în ideea în care cluburile românești de baschet nu au reușit în prealabil să învingă în țara Semilunei. Pe de altă parte, succesul din Turcia are un preț mare: opt jucători și antrenorul au fost spitalizați, diagnosticul fiind toxiinfecție alimentară. De pe urma unei astfel de încercări nimeni nu se reface de pe o zi pe alta. Oradea rămâne în cărți pentru calificare, urmând să găzduiască două meciuri în partea a doua a fazei preliminare. Rămâne de văzut ce urmări va avea îmbolnăvirea majorității jucătorilor, precum și a antrenorului.

În fine, BC Mureș a fost la un pas de a doua victorie consecutivă în deplasare la nivelul cupelor europene. Vicecampionii au cedat la limită, scor 70-68, pe terenul lui Rilski Sportist. A fost a doua înfrângere consecutivă a ardelenilor, care trebuie notat că au jucat fără Goran Martinic. De asemenea, a absentat Andrija Ciric, pentru care Srecko Sekulovic are un înlocuitor în persoana canadianului Denhm Brown. Acesta a debutat oficial la BC Mureș cu ocazia meciului pierdut la limită la Samokov. Alb-albaștrii au o victorie și două înfrângeri, dar pot să se revanșeze în partea a doua a acestei faze întrucât au programate două meciuri pe teren propriu într-o grupă foarte echilibrată din punct de vedere valoric.

Chiar dacă au câștigat un meci și pierdut două, în cursul acestei săptămâni toate echipele românești antrenate în EuroChallenge au arătat că pot fi competitive pe plan continental. Adversarii sunt de nivel foarte bun, iar prestațiile echipelor din Liga Națională sunt încurajatoare, chiar dacă numărul victoriilor nu este atât de mare precum ne-am dori cu toții.

Din punct de vedere individual s-au evidențiat Kyle Shiloh (Mediaș), Sean Denison (Oradea) respectiv Ivan Ivanovic (Mureș).

Urmează o săptămână de pauză în EuroChallenge, urmând ca în luna decembrie să fie programate celelalte trei runde ale primei faze.

Foto: Răzvan Chiriac / FIBA Europe

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!