ULEB a anunțat că tragerea la sorți a grupelor pentru EuroCup se va desfășura pe data de 5 octombrie. Data târzie pentru care se efectuează stabilirea grupelor primei faze a competiției se explică prin faptul că între 1 și 4 octombrie se desfășoară turneul preliminar al Euroligii masculine.
De la turneul pentru stabilirea ultimei echipe înscrise pe tabloul oficial al Euroligii - ediția 2013/14 vor ajunge șapte echipe în EuroCup. Cu alte cuvinte doar câștigătoarea respectivului turneu va ajunge în Euroligă.
Așadar, sâmbătă (05.10), când este programată prima etapă a noii ediții de campionat în baschetul masculin românesc, CSU Asesoft Ploiești își va afla și adversarii din cea de-a doua competiție continentală ca importanță.
Foto: Răzvan Păsărică (www.rpressport.ro)
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!