Stiri Juniori U20 Feminin

Final Four-ul Cupei României la feminin se va disputa la Brașov

Valentin Todea

Valentin Todea
18.01.2016

În perioada 5-6 februarie 2016 (vineri-sâmbătă), Sala Sporturilor D.P. Colibași din Brașov va găzdui Final-Four-ul Cupei României la baschet feminin. Cel mai probabil, All Star Game-ul se va desfășura în 7 februarie în aceeași localitate, Federația Română de Baschet neanunțând deocamdată nimic în acest sens.

Tragerea la sorți de astăzi a semifinalelor din F4 a rezultat următoarele confruntări:

CSU Alba Iulia – ACS Sepsi SIC

CS Phoenix Galați – Univ. Goldiș ICIM Arad/ Olimpia CSU Brașov

Partida retur din sferturile de finală dintre Olimpia și ICIM Arad se va juca pe terenul primei formații în data de 28 ianuarie, Aradul învingând în tur la o diferență de 17 puncte. Deși șansele ca acest lucru să se întâmple sunt destul de mici din cauza problemelor apărute la trupa din vestul țării, este interesant că în cazul în care galben-albastrele vor elimina formația pregătită de Dan Calancea, Brașovul va rămâne gazda turneului.

Cupa României din sezonul trecut a fost câștigată de către ACS Sepsi SIC după ce a trecut de Alba Iulia în ultimul act, în timp ce finala mică a fost adjudecată de către ICIM după o dispută cu CSBT Alexandria. Ediția 2014-2015 a turneului final s-a organizat la Sfântu Gheorghe.

*Foto: dstbv.ro

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!