Stiri Juniori U20 Feminin

Finalizarea lui Peciukas și jocul lui Burlacu, problemele Meciului 1

Adrian Micinic

Adrian Micinic
19.05.2013

Înaintea Meciului 2 al finalei Ligii Naționale de baschet masculin atât BC Mureș, cât și CSU Ploiești vor spera la prestații mai bune în anumite aspecte ale jocului la modul general. Individual, ardelenii vor spera la o contribuție mai consistentă la finalizare din partea lui Vaidotas Peciukas, în vreme ce prahovenii își doresc cu certitudine să obțină mai mult în ambele faze la la liderul lor, Cătălin Burlacu.

În Meciul 1, câștigat de către BC Mureș cu scorul de 91-81, Peciukas nu a reușit să marcheze deloc. Balticul a avut 0/7 la aruncările din spatele semicercului și 0/1 la încercările din interiorul semicercului. El a terminat fără să puncteze întrucât stilul său de joc îl împiedică să obțină prea multe ori dese vizite la linia de pedeapsă. Totuși, au existat și aspecte pozitive în jocul lui Vaidotas. El a avut 8 pase decisive și 3 intercepții, capitole la care a fost liderul lui BC Mureș în acest meci. De altfel, Peciukas a avut meritul de a pasa atunci când apărarea s-a strâns în jurul său. Astfel, după un început modest de joc, el a început să dea drumul mingii și a aruncat doar atunci când a avut situații de aruncare deschisă. În aceste condiții, lituanianul a egalat propriul record personal stagional de pase decisive, însă a terminat meciul cu un indice de 3 la eficiență. În pofida cifrelor individuale precare, Peciukas a avut 12 la capitolul +/-, fiind al doilea după Branko Cuic la acest capitol.

De cealaltă parte, Burlacu va trebui să uite rapid acest meci. El a avut doar 26 minute pe parchet, principalul motiv al acestei situații nefiind o eventuală problemă cu greșelile personale. A fost ținut pe bancă de către Arnautovic pentru faptul că a fost departe de jucătorul instrumental al echipei prahovene, așa cum ne-a obișnuit în mai multe meciuri decisive de-a lungul ultimului deceniu. Revenit după suspendarea de un meci, Burlacu a avut 1/5 la aruncările din acțiune pentru un total de 3 puncte. A adăugat 4 recuperări, 3 pase decisive și o posesie pierdută pentru 5 la eficiență. În afara statisticii, Burlacu nu a găsit soluțiile potrivite și nu a luat deciziile așteptate de la liderul prahovenilor. Astfel, Arnautovic l-a ținut pe bancă în sfertul 4, preferând să joace cu pivoții Tica - Stănescu până când cel din urmă a fost descalificat pentru cinci greșeli personale. Făcând abstracție de statistică, Cătălin a avut destule decizii complet lipsite de inspirație în faza ofensivă.

E limpede că așteptările pentru ambii jucători sau de la ambii jucători sunt foarte mari în această finală. Acum, după un prim meci modest în ansamblu pentru Burlacu, respectiv la finalizare pentru Peciukas, e limpede că amândoi își vor îmbunătăți statisticile. Rămâne de văzut în ce mod vor reuși ei să-și ajute echipele.

Foto: Zsombor Balint 

1 comentariu la aceasta stire:
  • BC Mureș Târgu Mureș tiger76 :

    Peciukas
    Sa speram azi sa ii intre lui Vaidotas punctele obisnuite si la final sa ne bucuram pentru un nou succes al echipei noastre de suflet BC MURES!

    cu 12 ani în urmă (19.05.2013) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!