Miercuri, 10 ianuarie, Aris Salonic a încasat a opta înfrângere stagională în BKT EuroCup, fiind învinsă în BTarena cu scorul de 90 la 74 de către U-BT Cluj-Napoca. Așadar, în acest moment, grecii se află pe poziția a cincea în grupa B, la egalitate cu Trento și Buducnost.
Giannis Kastritis, antrenorul galben-negrilor, a fost prezent la conferința de presă ce a urmat duelului cu U-BT și a vorbit despre eșecul suferit:
Sincer, nu am multe lucruri de spus. Cluj a fost mult mai bună decât noi în această seară. Au arătat asta și au știut modalitatea de a demonstra asta. Au fost mai fizici, mai agresivi, mai buni în acțiunile 50-50 și au depus mai mult efort. Cred că asta i-a ajutat să își creeze un momentum, în special după jumătatea sfertului al doilea. Au meritat victoria 100% în această seară. Noi am avut câteva momente bune de-a lungul meciului, însă au fost scurte și nu prea multe. Nu puteam să ne așteptăm la mai mult cu o prestație ca aceasta așa că felicitări echipei din Cluj. Sunt sigur că ne vom reveni în următorul joc.
Până la finalul sezonului regulat, Aris Salonic mai are trei partide pe teren propriu, cu Buducnost, Bourg și Trento, și una în deplasare, împotriva lui ratiopharm Ulm.
*foto: basketa.gr
3 comentarii la aceasta stire:
da
cu 1 an în urmă (11.01.2024)O declaratie de bun simt, practic echipa lui a fost sufocata de apararea agresiva a Clujului, care a luat de jos conducatorul de joc advers, acesta neputand aseza bine atacul, astfel ca multe actiuni s-au transformat intr-un 1 la 1 total ineficient.
Apropo de reactiile lui Silva catre Emi, grecul se intorcea dupa fiecare greseala majora din teren si tipa si certa rezervele, iar acestia bietii doar ridicau din umeri; ... asa ca fiecare antrenor a avut "suspectii lui de serviciu"
Felicitari pentru atmosfera, nu am mai fost de la meciul cu Malaga, dar ieri a fost mai multa "galagie".
bucurosi de oaspeti :D
cu 1 an în urmă (11.01.2024)faptul ca e common practice tipatul asta nu face sa fie mai ok sau mai normal.
una e tipatul mobilizator sau de trezire la anumite momente la unii sau alti jucatori si alta e bullyingul asta constant pe un singur jucator. parerea mea, posibil sa vad gresit...
Tind sa fiu de parerea studentU.lui
cu 1 an în urmă (11.01.2024) RaspundeOricum Emi nu parea afectat, ci chiar ii explica care i-au fost intentiile..
E adevarat ca se vede deseori la unii antrenori ro, aceasta diferenta de comportament/masura, fata de jucstorii ro versus cei straini.
O fi vreun motiv.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!