Stiri Juniori U20 Feminin

Hristo Nikolov: "Defensiva a câştigat partida de la Târgu Jiu"

Ioana Ardereanu

Ioana Ardereanu
10.12.2012

Foto: Andor Marton

"U" Mobitelco BT Cluj-Napoca a atins pragul de opt victorii stagionale după succesul înregistrat luni seară la Târgu Jiu, scor 80-73 în compania Energiei Rovinari. Prestaţia excelentă a lui Darby nu a fost îndeajuns pentru a aduce victoria echipei sale, americanul având o linie statistică impresionantă: 31 de puncte, 10 recuperări, 3 pase decisive, 2 mingi câştigate pentru 39 de unităţi la eficienţă.

Într-o declaraţie acordată site-ului nostru, Hristo Nikolov este de părere că defensiva a adus victoria echipei sale.

În primul rând îmi felicit colegii şi echipa pentru jocul din această seară. Modul de abordare al duelului a fost unul bun, ne-am respectat adversarul deoarece ştiam că au în componenţă jucători de valoare. Cred că a fost un joc extrem de strâns, după cum aţi văzut abia spre finalul sfertului 4 s-a decis echipa învingătoare. Am prestat o apărare colectivă foarte bună, am strâns când a trebuit. Nu l-am putut opri pe Darby, un jucător extrem de puternic pe faza ofensivă, însă i-am oprit pe ceilalţi adversari, fapt ce ne-a adus victoria. Cred că defensiva a câştigat partida de la Târgu Jiu.

Referitor la următarele trei partide, bulgarul priveşte cu optimism duelurile cu Craiova, Oradea şi Piteşti.

Avem un final de final de tur extrem de interesant, întâlnim trei echipe puternice: Craiova, Oradea şi Piteşti. Totul va consta în concentrare, executarea fazelor din atac cât şi executarea apărării. Trebuie să ne concentrăm, căci aici cred că uneori avem probleme. Lucrăm foarte intens şi înregistrăm un progres pe zi ce trece.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!