Univ. Goldiș ICIM Arad, vicecampioana în exercițiu a României și deținătoarea cupei, a renunțat la serviciile sportivei originară din Statele Unite ale Americii, Chassidy Fussell. Decizia oficialilor arădeni a venit în urma prestațiilor neconvingătoare ale baschetbalistei, astfel contractul dintre cele două părți a fost reziliat pe cale amiabilă.
„Am făcut o analiză, împreună cu antrenorul Jose Araujo, ajungând la concluzia că trebuie să ne despărţim de Fussell. Nu este o jucătoare slabă, dar nu a izbutit să se acomodeze la Arad, la o echipă cu pretenţii ridicate, unde presiunea rezultatelor se simte. Îi mulţumim pentru ceea ce a realizat la Arad şi îi dorim succes în carieră. Încercăm să ne reorientăm spre o altă jucătoare străină, care să se alăture lotului în primele zile ale lunii ianuarie”, a explicat Marcel Urban, președintele galben-albastrelor, pentru aradon.ro.
Chassidy a bifat 13 prezențe în echipamentul Aradului, mai exact 9 în campionat, 2 în Cupa României, respectiv 2 în Liga Europei Centrale. În cele 9 jocuri din LNBF, fundașul american a acumulat medii de 6.7 puncte, 4.2 recuperări, 1.7 pase decisive, 0.7 intercepții, 1.4 mingi pierdute și 9.7 la eficiență, totul în 19:04 minute jucate.
*Foto: baschetarad.ro
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!