CSU Ploiești a înaintat o hârtie oficială către FR Baschet prin care solicită ca atât Ousmane Barro, cât și Predrag Miletic să aibă drept de joc în următorul meci al finalei Ligii Naționale de baschet masculin - ediția 2012/13 pe care prahovenii o dispută în compania lui BC Mureș.
Cei doi au fost protagoniști ai unor lovituri fără minge în momente în care jocul a fost întrerupt în repriza a doua a Meciului 2 din cadrul finalei Ligii Naționale. Barro a primit greșeală descalificatorie pentru lovirea lui Aleksandar Vlahovic, în vreme ce Miletic a fost sancționat cu aceeași măsură disciplinară după ce l-a lovit pe Branko Cuic.
Președintele CSU Ploiești, Ionuț Georgescu, a precizat următoarele în acest sens:
"Astazi am trimis o notificare in atentia Federatiei Romane de Baschet si a Comisiei de disciplina, cu privire la incidentele care au avut loc in meciul al doilea de la Targu Mures. Au fost doua meciuri disputate, de angajament maxim. Normal ca nervii au mai cedat dar in general conflictele au fost aplanate rapid.
Tocmai de aceea, clubul nostru este de parere ca aceasta Comisie de Disciplina nu ar trebui sa intervina cu suspendari de aceasta data, pentru a nu destabiliza balanta acestei finale. Noi ne dorim sa avem o finala competitiva, cu cei mai buni jucatori pe teren, la ambele echipe. Barro si Miletic si-au primit pedepsele in timpul meciului, fiind eliminati din joc. Chiar daca gestul lui Barro a fost unul violent, jucatorul pierzandu-si controlul, la fel ca si pe finalul primului meci, cand l-a lovit pe Adi Tudor, iar la Miletic a fost vorba de o impingere a lui Cuic, dorind indepartarea lui de langa Vlahovic, gest urmat de o simulare artistica "a la Branko", care a stiut sa profite de moment, fiind un jucator foarte experimentat, pozitia noastra oficiala este ca ambii ar trebui iertati sau cel mult penalizati financiar.
Sa lasi Muresul intr-un singur pivot si sa iei Ploiestiului un om util in rotatie, in conditiile in care scorul este 1-1 si am avut pana acum o finala frumoasa nu consideram a fi o interventie in spiritul baschetului si al competitiei. Iar Csu Asesoft nu a facut niciodata memorii pentru suspendarea vreunui jucator, nedorind sa afecteze nici cariera vreunui sportiv, nici sansele unei echipe in a performa. Sa jucam aceasta finala pe teren si cel mai bun sa o castige!"
Vom reveni cu poziția FR Baschet în acest caz.
12 comentarii la aceasta stire:
emotie
cu 12 ani în urmă (21.05.2013) Raspundesunt emotionat pana la lacrimi
@canguru
cu 12 ani în urmă (21.05.2013) Raspundeam bufnit in ras la commentul tau :)))))))))
Real sau nu?
cu 12 ani în urmă (21.05.2013) RaspundeEste foarte frumoasă declarația, și e o reclamă foarte bună pentru imaginea pătată a clubului, dar până la urmă poate să fie doar de fațadă, și indicațiile din culise să fie total altele. Acțiunile federației vor oglindi mai fidel poziția adevărată a ploieștenilor. După părerea mea, normal.
fakeri
cu 12 ani în urmă (21.05.2013) Raspundedaca scorul era 2-0 la general, sigur nu mai erau atat de 'iertatori' si de 'fair-play' gunoaiele astea false.. bURLACU a facut semn intregii echipe dupa sfarsitul primului meci sa mearga la vestiare fara a da mana cu echipa adversa, insa s-a dus numai el, macar ceilalti mai au o farama de caracter. bineinteles, dupa meciul 2, a stat omu' si a dat mana cu toti, un munte de fair-play. gunoaie
nota profesionista
cu 12 ani în urmă (21.05.2013) Raspundenota catre frb e la obiect si a fost facuta in spiritual finalei.NU se vad motivele unei emotii pina la lacrimi si nici" trosnitul" unui ris la aceasta" nevinovata" cerere!
Burlacu
cu 12 ani în urmă (21.05.2013) RaspundeGresit. Burlacu nu a ramas dupa nici un meci la salut. Iar dupa prima nici Momammed.
@ ionut diaree georgescu
cu 12 ani în urmă (21.05.2013) Raspundepoate ca ar trebui suspendat timermanis pt ca l-a lovit intentionat cu cotul pe barro! nu a luat nici macar antisportiv. daca se dadea acolo antisportivul meritat nu mai reactiona barro si nu se ajungea unde s-a ajuns. poate ca daca se fluierau blocajele facute cu pumnul de burlacu nu degenera jocul! oare de ce marea majoritate a situatiilor de genul asta se intampla in meciurile cu ploiestiul? oare ce ii face pe jucatorii adversi sa cedeze nervos? da stiu .... frustrarea de a intalnii stelele wreslingului mondial....burlacu, levi etc
:)
cu 12 ani în urmă (21.05.2013) RaspundeEu zic sa-i ierte pe Barro si Miletic si in schimb sa-l suspende pe Iacobescu. Ar fi un fair trade iar mpmentele spectaculoase ale finalei ar avea loc pe teren, nu pe banca.
Inpracticabil
cu 12 ani în urmă (22.05.2013) RaspundeAdaug la „argumentele” voastre : „cocina din Ploiesti”, “putoare insuportabila si prezenta majoritara a unor cetateni dintr-o anume minoritate”, “gunoaie”. Cele enumerate anterior sunt luate cu copy-paste din postările voastre anterioare. Mă uit la ultimele postări ale jalnicului injiner. Rar mi-a fost dat să citesc nişte minciuni atât de sfruntate despre un oraş, sala de sport şi locuitorii lui. Nu poţi veni cu argumente în faţa unei dezlănţuiri de ură necontrolată, de fascism de cea mai joasă speţă , de frustrare fără speranţă, până la urmă, de abjecţie. Toate aceste postări fac acest forum inpracticabil. Poate că aşa a şi fost conceput : numai ca un vomitoriu în care ardelenii de la un nivel încolo, să-şi verse dejecţiile. Poate fost conceput ca interzis ploieştenilor. Să-l stăpâniţi sănătoşi.
@Don Ramon
cu 12 ani în urmă (22.05.2013) Raspunde... zise NOI SUDISTII.
Si tot noi sudisti ii acuza pe acest forum pe ardeleni ca vor sa reinfiinteze tinutul secuiesc, ca sunt niste analfabeti, capre, gunoaie, oameni cu un singur neuron etc. Si eu citez din postari ale fanilor ploiesteni. Iti dau si nume daca vrei.
Acest site exista pt baschet.El nu e obligatoriu ci optional. Nu te obliga nimeni sa-l citesti sau sa postezi aici. Si nu va impiedica nimeni sa va creati un site TOTALASE...com in care sa va laudati intre voi (ploiesteni si arbitrii) si sa-i jigniti in draga voie pe ceilalti.
@oradeafun
cu 12 ani în urmă (22.05.2013) Raspundenu-ti consuma energia: e din categoria: adio, dar ramin cu voi :))
notificari
cu 12 ani în urmă (22.05.2013) Raspundece-mi place mie cel mai mult la Ase-bip-bip e ca ei se judeca singuri (vezi cazul Burlacu - dadeau ei verdictul si faceau si motivarea) iar acum 'notifica' federatia :)) De remarcat generozitatea campioanei 'all time', il iarta chiar si pe Barro! Mirobolant!
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!