Stiri Juniori U20 Feminin

Ivan Ivanovic: "Am pierdut câteva meciuri în acest sezon după ce am construit un avantaj important"

Adrian Micinic

Adrian Micinic
19.03.2013

Ivan Ivanovic, căpitanul echipei Gaz Metan Mediaș a vorbit despre parcursul din campionat și cupele europene, eșecul de la Timișoara, respectiv despre ce are nevoie echipa sa pentru a avea succes.

Ați pierdut la Timișoara irosind un avantaj consistent, oarecum similar celor întâmplate în Finlanda. Ce părere ai despre jocul cu BC Timișoara și despre faptul că nu ați reușit să gestionați avantajul construit?

Am avut câteva meciuri pe parcursul acestui sezon în care am pierdut după ce am construit un avantaj consistent. Nu putem să mai spunem că e coincidență, începe să devină o problemă serioasă pentru noi. Referitor la jocul de la Timișoara pot să spun că am fost în mod evident echipa mai bună în prima repriză, în vreme ce în a doua nu am mai dezvoltat jocul nostru. Ne-am pus într-o situație dificilă chiar înaintea playoff-ului.

Ați avut un retur foarte bun. Ești mulțumit de poziția în care vă aflați după o prima parte a sezonului regulat mai puțin reușită?

Da, așa este. Însă, în opinia mea, echipa din Mediaș are calitatea necesară pentru a realiza un șir de victorii precum cel pe care tocmai l-am încheiat în campionat. Pe de altă parte consider că pentru o astfel de echipă nu e așa importantă poziția de pe care pornim în playoff. Suntem o echipă capabilă să batem pe oricine și oriunde. Însă, în același timp nu am reușit să ne rezolvăm problemele astfel încât pot să spun că putem să și pierdem de la oricine.

Mediaș a fost la un pas de playoff-ul EuroChallenge. Uitându-te în urmă cum și se pare aventura europeană?

Am realizat un rezultat bun în EuroChallenge. Cred că am reprezentat cum se cuvine baschetul din România. Cred că din acest motiv adversarii vor privi cu alți ochi și cu mai mult respect echipele din România.

Urmează două jocuri pe teren propriu, adversari fiind Ploiești și Craiova. Crezi că puteți urca pe locul 4?

Nu-mi place să calculez. Agreez ideea de a lua meciurile pe rând. Ne concentrăm asupra următorului joc. Vom vedea la încheierea sezonului regulat de unde pornim în playoff.

Dacă ai avea posibilitatea să-ți alegi adversarul pe cine ai prefera în primul tur al playoff-ului?

Toate cele opt echipe sunt bune. Indiferent cine va fi adversar trebuie să lași totul pe teren, să dai 100% din capacitățile tale pentru victorie. Dacă vom juca în acest mod și toată lumea se concentrează la ce are de făcut, adică joacă în echipă, atunci cred că putem să învingem pe toată lumea, atât în primul tur cât și mai departe.

Foto: Răzvan Păsărică (www.rpressport.ro) 

2 comentarii la aceasta stire:
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe dino :

    Betting Man!
    Eu cred ca sunteţi o gaşcă căreia îi place pariurile .... prietenii ştiu de ce!

    cu 12 ani în urmă (19.03.2013) Raspunde
  • CS Municipal Mediaș bbfreak :

    oare?
    CAnd faci astfeld e afirmatii si ii acuzi de asa ceva, ar trebuii sa ai un minim de argumente (ca sa nu zic dovezi).
    Au facut ce fac deobicei cand au salariile neplatite: arata ca pot castiga in prima jumatate a meciului, dupa care il pierd. Atsa este deja forma consacrata de protest (sau avertisment).

    cu 12 ani în urmă (20.03.2013) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!