Stiri Juniori U20 Feminin

Ivan Ivanovic:”Vom învinge la Ploiești dacă nu vom avea probleme medicale!”

Costin Marinescu

Costin Marinescu
15.12.2012

CSU Ploiești și Gaz Metan Mediaș se întâlnesc în această seară dintr-o postură inedită. Cele două echipe, care nu vor nici mai mult nici mai puțin decât titlul, ocupă locurile 10, respectiv 9 în clasamentul LNBM.

Ivan Ivanovic, extrema lui Gaz Metan, crede că s-a ajuns în această situație din cauza programului încărcat pe care ambele echipe l-au avut în prima parte a sezonului.

Probabil faptul că ambele am participat în FIBA EuroChallenge este motivul pentru care ocupăm aceste poziții. Sunt sigur însă că lucrurile se vor îmbunătăți în viitor, a spus Ivan într-o declarație acordată TotalBaschet.ro.

Jucătorul consideră că meciul va fi decis de defensivă și afirmă că înfrângerea de marți, din EuroChallenge nu îi va afecta din punct de vedere psihic.

Va fi un meci dificil și cred că echipa ce se va apăra mai bine va câștiga. Nu este important înfrângerea din Europa deoarece eram deja calificați în runda următoare, deci ne atinsesem obiectivul.

Gaz Metan a pierdut 4 dintre ultimele 5 meciuri în campionat. Echipa din Mediaș a fost învinsă, pe rând, de Oradea, Pitești, Sibiu și Timișoara. Ivanovic caracterizează aceste partide drept ”înfrângeri dureroase” care îi obligă în retur să aducă puncte din deplasare.

În fiecare dintre aceste meciuri am avut avantaj și de 10 puncte, dar am pierdut. Înfrângeri foarte dureroase pentru noi. Va trebui să recuperăm punctele în retur, în niște deplasări grele. Prima șansă este chiar în această seară și cred că vom învinge dacă nu vom avea probleme medicale.

Partida dintre CSU Ploiești și Gaz Metan Mediaș va începe la ora 20:30 și va fi live, pe DigiSport.

Foto: Radu Roșca

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!