Foto: M. Sandor
Gaz Metan Mediaș a învins pe CSM Oradea, scor 71-64, la capătul unui meci în care s-au confruntat două echipe care au venit decise să se contracareze reciproc una pe cealaltă. Acesta a fost rezultatul tacticii. Pe de altă parte, spectacolul sportiv a fost afectat de o serie de greșeli individuale extrem de grave în ambele sensuri.
Jocul s-a desfășurat sub semnul echilibrului de la un capăt la celălalt. În pofida talentului suplimentar pe care îl are la dispoziție Gaz Metan Mediaș, oboseala și supra solicitarea au făcut ca gruparea de pe Târnava Mare să nu reușească un joc la fel de bun precum cele cu U Mobitelco Cluj, respectiv cu Pinar Karsiyaka. Pe de altă parte, nu trebuie minimalizat faptul că CSM Oradea a prestat încă o dată un joc defensiv extrem de inteligent.
În primul rând trebuie notat că fundașii Mandache și Shiloh au avut probleme din punct de vedere al implicării. Nu a fost vorba de atitudine, este o problemă în ceea ce privește prospețimea. Un lucru care s-a văzut cu ochiul liber. Ambii au fost în scădere față de precedentele două partide.
De asemenea, trebuie notat faptul că Gaz Metan nu a reușit să producă la interior. Cei doi jucători care au evoluat pe poziția 5, în speță Krstanovic și Mladenovic au avut 3/12 la aruncările din acțiune pentru un total de 11 puncte. Aici trebuie evidențiat faptul că Zoki a dominat duelurile cu Topcov în anii precedenți, atunci când primul juca la Cluj, iar antrenor era tot Marcel Țenter.
În pofida acestor probleme Mediaș a învins. Iar meritul principal în această victorie a fost determinarea și încrederea. În plus, pe lângă contribuțiile lui Lilov și Ivanovic trebuie remarcat aportul băncii. În primul rând al lui Nicoară pe faza defensivă, dar în același timp și cel al lui Dundjerski, autor a două coșuri de trei puncte extrem de importante prin modul în care au fost ele reușite. În plus, cu toate că a evoluat puțin, Adrian Guțoaia a izbutit să aducă un plus de prospețime și de ritm. În fine, deși a fost folosit la fel de puțin, Tudor Dumitrescu a făcut ce știe mai bine, marcând un coș de trei puncte extrem de important.
De cealaltă parte, CSM Oradea a beneficiat de contribuții din partea lui Milos Pesic și William Franklin. Totuși, presiunea exercitată de apărarea lui Gaz Metan a produs greșeala în jocul celor doi, fiecare având un număr foarte mare de posesii pierdute. El au fost ajutați de către Sasha Topcov, jucător care s-a descurcat mult mai bine în fața lui Krstanovic față de confruntările anterioare. Pe de altă parte, Daniel Dillon și Nemanja Maric au fost anihilați aproape complet.
Deși nu a jucat strălucit și a comis un număr impardonabil de greșeli atunci când a avut mingea, CSM Oradea a avut șansa de a câștiga acest meci. Iar dacă ar fi făcut-o peste 2-3 luni nimeni nu și-ar fi amintit de faptul că adversarul era aproape terminat din punct de vedere fizic. Ar fi rămas doar victoria. Astfel însă rămâne înfrângerea. Bihorenii au avut jocul în mână după trei coșuri consecutive de trei puncte semnate Lupusavei (două) și Pesic. Dacă primul a fost puțin norocos, fiind marcat cu un adversar în față, celelalte două au venit după ce aruncătorul a fost eliberat de adversar și astfel a transformat o aruncare ce nu se ratează la acest nivel.
Au urmat însă momente incredibile. De ambele părți. CSM Oradea a pierdut posesia mingii de patru ori și a ratat de patru ori (incluzând o aruncare de la 9 metri a lui Lupusavei) fără să marcheze din acțiune în ultimele patru minute și jumătate din timpul regulamentar de joc. De cealaltă parte, Gaz Metan a înscris două coșuri din acțiune în ultimele zece minute din timpul regulamentar. Pe de o parte se poate în
elege că jucătorii sunt extenuați, însă pe de alta este impardonabil pentru o echipă de asemenea calibru să rateze și să greșească atât de mult chiar și în aceste condiții.
În prelungiri rezervele, adică tripleta Dundjerski - Guțoaia - Nicoară, au făcut diferența. Primii doi au adus evidente plusuri pe faza ofensivă, iar cel din urma a punctat, dar s-a și apărat exemplar. În schimb, Oradea și-a pierdut busola, pierzând posesia mingii pe primele patru acțiuni ofensive. CSM-ul a aruncat pentru prima dată la coș (din acțiune) după două minute și 45 de secunde de joc din repriza de prelungiri.
Interesant este modul în care ambele formații au ales să se apere. În condițiile în care CSM Oradea nu joacă în garnitura de start cu un 3 clasic, absența lui Deven Mitchell nu a fost atât de vizibilă de această dată. Formația pregătită de către Marcel Țenter a alternat defensiva și nu s-a sfiit să schimbe oamenii. De cealaltă parte, Oradea a făcut o treabă excelentă în a-și contracara adversarul la interior. Pe pozițiile 4-5, Mediaș are un evident plus de forță și experiență la schimbare, însă acest lucru a fost compensat cu succes de bihoreni. De asemenea, CSM-ul a făcut schimb de oameni la fiecare blocaj, iar acest lucru a fost gândit de către antrenor în ideea că Mediaș are picioarele grele după atâtea meciuri. Lucru gândit bine și care în mod evident a incomodat-o pe Gaz Metan, deoarece în condiții de mismatch (superioritate în relația unu la unu a omului cu minge) nu s-a prea punctat.
Ar mai fi de adăugat superioritatea evidentă a lui Gaz Metan Mediaș la recuperare. Echipa lui Marcel Țenter a avut 13-2 la recuperări ofensive! Acest aspect este completat de imprecizia de-a dreptul îngrijorătoare a jucătorilor de la CSM Oradea atunci când se află la linia de pedeapsă. Întreg sezonul 2012/13 este caracterizat de imprecizie la acest procedeu. În fine, 25 de posesii pierdute, transformate de adversar în 18 intercepții, reprezintă cifre cu care nu se poate câștiga un meci. Nu la Mediaș.
Cel mai elocvent exemplu este statistica colectivă a eficienței de la finalul jocului. Gaz Metan Mediaș a avut 80, iar CSM Oradea a terminat cu 54.
E impropriu să vorbim acum despre motivele care au condus un joc tactic atractiv către unul presărat și caracterizat de niște greșeli individuale incredibile pentru două dintre echipele de top ale campionatului. Un lucru este evident, Gaz Metan a completat o săptămână infernală, a se citi trei meciuri extrem de grele, cu un parcurs impecabil. În primele două jocuri inclusiv prestația a fost în ton cu rezultatul final, dar în al 3-lea era foarte greu să se mențină ștacheta atât de sus.
3 comentarii la aceasta stire:
....
cu 12 ani în urmă (17.02.2013) RaspundeAvand in vedere ca GAZU a jucat 3 finale intro saptamana....este foarte buna prestatia lor....Bravo GAZ METAN MEDIAS...!!
3 finale...
cu 12 ani în urmă (17.02.2013) Raspundeurmeaza a 4.....in Finlanda ! Hai Gazu !
rezerve
cu 12 ani în urmă (17.02.2013) Raspundeas avea "rezerve" asupra definirii termenului de "rezerva" la gaz-metan. tenter nu s-a dezbarat total de obiceiul de la cluj de a avea niste "alesi". in realitate nicoara, krstanovic si altii, jucatori care in editiile anterioare au avut contributii cruciale la orice meci, nu sunt rezerve. notiunea de "primii 5" isi cam pierde din importanta cand ai asemenea banca. important este ca antrenorul sa aiba intuitia de a-i folosi si a le pune in evidenta calitatile specifice. cand va depasi acest obstacol si cel mai bun va coincide cu cel mai in forma jucator, tenter va avea o echipa greu de batut.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!