Corona Brașov continuă construcția lotului pentru stagiunea viitoare și a anunțat al cincilea baschetbalist străin. După ce a evoluat pentru prima oară în România în sezonul anterior, Juwan Gray și-a prelungit contractul cu gruparea de sub Tâmpa.
Pentru americanul de poziția 4, în vârstă de 27 de ani, acela a fost al doilea sezon la nivel profesionist, după ce anterior mai evoluase în Suedia, în primul eșalon, la Koping Stars, unde mediile sale au fost de 11.2 puncte, 6.5 recuperări și un capac.
Alături de Corona, Juwan a fost pe teren în 25 de partide, dintre care doar două ca titular, iar linia sa statistică a fost de 9.5 puncte, 4.2 recuperări și 0.8 capace, cu un procentaj de 55% al aruncărilor din acțiune.
„Sunt foarte încântat să mă întorc la Corona Brașov. Avem câțiva băieți care s-au întors de anul trecut care au ajutat la construirea bazei echipei, combinați cu câțiva jucători noi grozavi care au avut succes în ligile în care au jucat. Cred că vom fi o echipă foarte bună și aștept cu nerăbdare noul sezon!”, a spus Gray la anunțul prelungirii înțelegerii sale.
Pe lângă Juwan Gray, Corona Brașov i-a mai anunțat în mod oficial până acum pe Nikola Jevtovic, Andre Jones, Isiah Osborne, Munis Tutu, Tudor Gheorghe, Tudor Gîrbea, Andrei Oinaru, Ousmane Barro, Andrei Petică, Georges Darwiche și Andrei Gheorghe.
*Foto: Facebook/Corona Brașov
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!