Stiri Juniori U20 Feminin

Marcel Țenter: "Am făcut câteva cadouri, însă importantă este victoria"

Adrian Micinic

Adrian Micinic
07.11.2012

Marcel Țenter, antrenorul principal al lui Gaz Metan Mediaș, a vorbit despre succesul repurtat asupra francezilor de la JDA Dijon în cursul serii de marți (06.11), în prima etapă din FIBA EuroChallenge. Tehnicianul ardelenilor a subliniat câteva dintre neajunsurile meciului din punct de vedere al echipei pe care o pregătește, însă a evidențiat aspectele pozitive, care au ajutat la obținerea acestui succes.

Ce părere ai despre meciul cu Dijon?

A fost un meci foarte greu, cu mari emoții pentru noi. Am făcut greșeli incredibile în timpul jocului și ele nu au rămas nepedepsite în condițiile în care am avut un deficit destul de mare spre sfârșitul sfertului 4. Pur și simplu am făcut cadou câteva mingi care ne-au cam costat. În cele din urmă am câștigat. E cel mai important lucru și consider că este o recompensă a muncii noastre.

În repriza de prelungiri, după descalificarea lui Ivanovic, ați avut cinci marcatori. Cât de important este faptul că aveți atâția jucători capabili să marcheze și să o facă în momente precum cele din prelungiri?

Într-adevăr este foarte important. Sunt bucuros că jucătorii din rotație și-au asumat responsabilitatea în acele momente. Am avut cinci jucători cu peste zece puncte marcate în acest meci, având un aport la fel de mare și în momentele decisive ale jocului. Dacă putem să continuăm în aceste condiții este ceva pozitiv, pentru că e limpede că avem nevoie de cât mai mulți jucători care să contribuie și care să-și asume responsabilitatea deciziilor importante în fiecare meci. E cu totul altceva față de situațiile în care toată presiunea și responsabilitatea este la un singur jucător meci de meci.

Similar jocurilor din campionat ai apelat la o rotație cu nouă jucători, incluzându-i pe cei trei români. Ce părere ai despre aportul lui Titus Nicoară?

A fost extraordinar de productiv în acest meci. S-a simțit în largul lui și ne-a ajutat foarte mult. În special pentru că în acest gen de meciuri de joacă tare și ritmul jocului e foarte intens. Mă bucur mult pentru el.

Andre Harris (nr.21) a avut 32 de puncte, iar Jeremy Leloup (nr.31) a marcat șapte puncte în momentele în care Dijon a preluat conducerea în sfertul 4. Totodată ei sunt liderii lui Dijon din punct de vedere statistic la puncte marcate în campionat. Sunt convins că acest lucru l-ați constatat când ați pregătit meciul. Întrebarea e: are Dijon jucători mai valoroși din punct de vedere individual?

Nu sunt în măsură să judec acest lucru după un singur meci. Nu le cunosc CV-ul și ceea ce au realizat până acum în carierele lor. Cu siguranță sunt jucători extrem de valoroși pentru simplul fapt că joacă la o echipă din Franța, un campionat extrem de puternic. Cei doi și nu numai au demonstrat că sunt jucători buni în ciuda măsurilor pe care ni le-am luat. Stabiliserăm unde să ne concentrăm atenția din punct de vedere defensiv, dar nu am executat așa cum trebuia. Încă suntem într-o perioadă în care nu executăm anumite lucruri așa cum trebuie. Dar cu siguranță ne vom focusa asupra remedierii acestor probleme.

Urmează meciul de la Oradea. Ce așteptări ai de la acest meci?

Este un meci ca oricare altul. Va fi o partidă cu un adversar greu. Ne pregătim pentru el așa cum o facem de fiecare dată. Ținem cont de jocul adversarului, dar încercăm să ne desfășurăm jocul conform planului.

Există probleme medicale după meciul cu Dijon?

Nu, nu avem nicio problemă importantă în acest moment.

1 comentariu la aceasta stire:
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe ravelstein :

    Felicitari
    Felicitari , Marcel Tenter ! Un antrenor pasionat si , mai
    presus de toate , un OM de mare bun simt. Bravo Medias ,
    Haide Gazu '

    cu 12 ani în urmă (08.11.2012) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!