Stiri Juniori U20 Feminin

Marius Ciotlauş şi Andrei Damian au semnat cu SCM "U" Craiova

totalbaschet.ro

totalbaschet.ro
03.01.2013

Printr-un comunicat de presă, SCM "U" Craiova anunţă trei noutăţi în lotul de baschet masculin condus de către Andjelko Mandic. Pe lângă Reinar Hallik, SCM "U" s-a înţeles şi cu tinerii sportivi Andrei Damian respectiv Marius Ciotlauş.

Născut pe 12 mai 1994, Damian soseşte de la Ploieşti acolo unde şi-a încheiat junioratul. De asemenea sportivul a făcut parte din lotul naţional U18 masculin, condus vara trecută de către Eugen Ilie. Ploieşteanul a evoluat în 9 meciuri susţinute de naţionala tricoloră în Sarajevo având medii de 5.2 puncte, 3.2 recuperări şi 1.4 pase decisive în 19.1 minute petrecute pe parchet.

În ceea ce-l priveşte pe Marius Ciotlăuş, spotivul va împlini vârsta de 17 ani pe 18 ianuarie anul curent. Originar din Cluj-Napoca, Ciotlăuş a evoluat doar la grupele de copii şi juniori ale echipei de pe Someşul Mic, fiind unul dintre cei mai de perspectivă sportivi. Extrema ce măsoară 1.94m a început sezonul alături de "U" Mobitelco, însă în cele din urmă a ajuns la Craiova. Motivul datorită căruia s-a realizat această despărţire nu a fost comunicat de către site-ul oficial al grupării clujene. Asemeni lui Damian, Ciotlăuş a participat la Campionatele Europene din vara trecută, alături de naţionala U16. El a fost principalul marcator cu 16.5 puncte, 8.1 recuperări şi 1.4 pase decisive.

Ambii au semnat un contract valabil pe 5 ani.

4 comentarii la aceasta stire:
  • suporter1 :

    ciotlaus
    din cate am vazut ciotlaus a debutat la divizia A alaturi de cluj, este un jucator de perspectiva, si damian la fel.

    cu 12 ani în urmă (04.01.2013) Raspunde
  • CS Politehnica Iași un moldovean :

    interesant
    Interesanta mutarea lui Ciotlaus. Se vede treaba ca la Cluj staff-ul nu are incredere in juniorii pe care ii produce.Toti au lustruit banca ani de zile. Am sperat ca noul antrenor le va acorda mai mult credit dar... Pacat. Sper ca peste 2-3 ani d-nul Cristescu sa regrete ca l-a cedat pe Marius atat de usor.
    Mult succes la noua echipa pt Andrei si Marius !!! Sunt convins ca aveti ce invata de la antrenorul Mandic.
    PS. Ciotlaus va putea evolua la juniorii lui U Mobitelco in actualul sezon ??? Stiu ca la nivel de juniori nu se pot face transferuri.

    cu 12 ani în urmă (04.01.2013) Raspunde
  • nuconteaza :

    ..
    ciotlaus este un super jucator, l-am vazut la campionatul european de la bucuresti, este un jucator modest care peste cativa ani v-a arata foarte bine in divizia a poate si mai departe, el a debutat in divizia a alturi de cluj cum spunea si suporter1 avand 4 pct 1.3 rec 0.3 pd pt un indice de 3.0 eficienta

    cu 12 ani în urmă (04.01.2013) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca hell :

    ....
    Nu prea inteleg situatia si problema lui Ciotlaus, a debbutat cu dreptul si pe urma a disparut, a avut si un memoriu depus la federatie dar neavand contractul inregistrat federatia s-a spalat pe maini..... Probabil a fost putin cam irascibil si el si a intrat in conflict cu cimpanzeul furios ( acea latura ascunsa a antrenorului, aia care rage un meci intreg)!

    cu 12 ani în urmă (04.01.2013) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!