U-BT Cluj-Napoca a încheiat sezonul regulat al Ligii Naționale cu un moral ridicat, bifând a șaptea victorie din ultimele opt partide. Campioana României s-a impus fără să forțeze în disputa contra celor de la CSA Steaua București, scor 95-86, într-un meci disputat în BTarena.
„Studenții” au reușit să își consolideze locul al doilea înaintea intrării în play-off, terminând sezonul cu un bilanț de 24 de victorii și 6 înfrângeri. Pentru aceștia, întreaga atenție se va muta acum pe meciurile din sferturile de finală.
Mihai Silvășan, antrenorul lui U-BT, a vorbit despre meciul cu Steaua București într-o notă pozitivă în ceea ce privește apărarea din ultimul sfert. Totodată, nu a uitat nici de primele 30 de minute, în care bucureștenii s-au aflat mai tot timpul la conducere, și a evidențiat lipsa de concentrare și defensiva ezitantă a elevilor săi.
„Mă bucur pentru ultimul sfert în primul rând. Atunci ne-am trezit din punct de vedere al apărării și am permis doar 11 puncte. Nu am fost suficient de concentrați în celelalte trei sferturi și aici mă refer strict la apărare. Am avut reacții târzii, am ajutat târziu și am fost bătuți de cele mai multe ori.
Nu am fost concentrați pe partea aceasta, ne-am gândit mai mult la atac, ceea ce nu avem ca obiectiv principal niciodată. Aici nu am ce să spun, am reușit 28 de pase decisive și aproape 100 de puncte. A fost în regulă, dar în apărare trebuie să fim mai buni și mai constanți”, a spus, antrenorul lui U-BT.
Tehnicianul campioanei României consideră că nu este foarte importantă poziția ocupată la finalul sezonului regulat, iar acum toată atenția trebuie să se concentreze pe play-off, acolo unde obiectivul este clar: nouă victorii pentru un nou titlu. Totuși, acesta a recunoscut că este puțin îngrijorat de cum vor decurge următoarele două luni, însă are încredere că jucătorii săi se vor motiva și vor duce misiunea la bun sfârșit.
În Play-Off numai cu o apărare bună se câștigă. Nu evaluez în niciun fel sezonul regulat, au fost multe schimbări și multe accidentări. Am terminat pe locul al doilea, la fel am terminat și acum doi ani. Play-Off-ul e cel care contează și aici trebuie să ne concentrăm și să obținem 9 victorii pentru a fi campioni.
Ca antrenor trebuie să te îngrijoreze multe aspecte, însă am încredere în jucători că se pot motiva în orice moment. Referitor la Zavier Simpson, este aceeași situație. Face parte din lotul nostru, dar am decis ca el să nu fie cel care joacă astăzi”, a încheiat Mihai Silvășan pentru u.bt basketball.
Pentru U-BT Cluj-Napoca, drumul spre trofeul de campioni va începe luna viitoare, în BTarena, cu un duel în sferturile de finală ale play-off-ului împotriva celor de la Rapid București..
*Foto: u-bt.basketball
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!