U-BT Cluj-Napoca s-a încununat pentru a patra oară la rând campioana Ligii Naționale de Baschet Masculin. Studenții s-au impus cu scorul de , în meciul al cincilea al finalei cu CSM Oradea, pentru un succes cu 4-1 la general.
La finalul partidei, Mihai Silvășan a fost prezent la conferința de presă, pentru a vorbi despre un nou titlu câștigat alături de echipa clujeană:
„Ca la orice trofeu câștigat, suntem super fericiți că suntem primii. Cred că anul acesta am făcut-o într-o manieră extrem de dominantă și vreau să felicit jucătorii, alături de care am creat o familie, o echipă extrem de puternică în adevăratul sens al cuvântului. Au luptat tot sezonul unul pentru celălalt, au trecut peste multe probleme și au făcut ca echipa să fie pe primul loc indiferent de starea în care se aflau ei. Ca antrenor, îți dorești astfel de jucători, un astfel de staff care a fost alături de mine, de la antrenorii secunzi până la kineto, maseuri, preparatori fizici, cei de la birouri, conducere. Toată lumea și-a făcut treaba cu vârf și îndesat, deci este un succes pentru întreaga organizație și orașul Cluj.
Niciodată un titlu nu este ușor de câștigat, cel puțin aici în România, de când știu eu, un titlu este greu de câștigat. O cupă, un titlu, orice se joacă cu un trofeu pe masă este extrem de greu. Faptul că noi am făcut să pară ușor în ochii voștri spune multe despre valoarea, caracterul și calitatea echipei pe care am avut-o. Să nu vă gândiți că nu au fost probleme, că a fost ușor de fiecare dată. Am trecut cu bine peste toate și am reușit să încheiem sezonul în România cu doar o înfrângere, în EuroCup cea mai bună performanță a unei echipe românești. Deci este un sezon în care am avut succes. Acum mergem la Someș și vedem cât este de rece”, a spus tehnicianul campioanei.
*foto: u-bt.basketball
2 comentarii la aceasta stire:
Well, let's not start suckink each other's balls quite yet...
cu 1 an în urmă (24.05.2024)...well my friends și ce a mai rămas de spus? Fumuri cubaneze la care jinduiau tinerii autohtoni fiindcă revoluționarul calic s-a zgîrcit să le dea și lor cîte o răsucită de la Mama Juana, că vorba aia:"banu' la ban trage și păduchele la păduche", o baie de spumante, în Someș și de mulțime și o bancă plină cu bani! E o asociere de fumuri, baie și bani sau au fost fumuri, spălare și bani?
Well, balls were dropping since long time ago...
cu 1 an în urmă (24.05.2024)...well my friend, Karl, legenda says that balls were literally dropping since long time ago, probabil de aceea desemnat cu premierea lui Papa coAch de catre ferebe a fost spargatorul de nuci coach covAciu ... so maybe Oradea will grab the experience from the one and only who "beerheaded", dovada vie ca doar cu aceasta experienta poti sa ajungi pe culmi inalte....
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!