U-BT Cluj-Napoca a avut o săptămână de excepție în Liga Națională de Baschet Masculin, obținând două victorii importante în doar patru zile și urcând pe locul 2 în clasament. Campioana României s-a impus clar în meciul de ieri, 1 martie, cu Rapid București, scor 92-65, într-o demonstrație de forță pe teren propriu. Astfel, echipa ajunge la un bilanț de 16-4 și pleacă cu un moral excelent pentru următorul meci din optimile BKT EuroCup.
Mihai Silvășan, antrenorul echipei, s-a declarat mulțumit de defensiva solidă a elevilor săi și de faptul că nu s-au înregistrat accidentări. Acesta a subliniat importanța meciului din EuroCup, menționând că echipa va pleca astăzi spre Lituania. Antrenorul a mulțumit și suporterilor pentru sprijinul continuu, evidențiind faptul că U-BT Cluj-Napoca a reușit să atragă din nou cea mai mare medie de spectatori, un factor important pentru succesul echipei. Silvă a încheiat prin a transmite că speră ca echipa să răsplătească această susținere cu o calificare în sferturile competiției.
„Mă bucur că am reușit să primim doar 65 de puncte în total. Mă bucur că nu au existat a accidentări. Gândul nostru merge la meciul de marți cu Wolves, asta vorbeam și în vestiar. Trebuie să ne odihnim, iar mâine vom pleca spre Lituania. Acolo trebuie să facem tot ce ține de noi pentru a reuși un joc bun! Niciodată nu poți fi 100% mulțumit de un meci, sunt anumite greșeli.
Și astăzi în prima repriză puteam salva anumite coșuri ușoare, dar asta este. Trebuie să punem accent pe acest lucru și să încercăm să devenim tot mai buni. Tot referitor la EuroCup, ne bucură faptul că am avut din nou cea mai mare medie de spectatori. Evident că ne ajută și BTarena, așa că nu pot decât să le mulțumesc fanilor că sunt alături de noi. De asemenea, la aproape toate jocurile din deplasare am avut fani în sală. Le mulțumesc din suflet și sper să ne ridicăm la nivelul așteptărilor", a declarat antrenorul pentru u-bt.basketball.
U-BT Cluj-Napoca se pregătește acum pentru confruntarea decisivă din optimile BKT EuroCup, care va avea loc marți, 4 martie, în Lituania, împotriva celor de la BC Wolves. Meciul va începe la ora 19:00 și va putea fi urmărit în direct pe Prima Sport 2.
*Foto: u-bt.basketball
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!