Rapid București este una dintre revelațiile startului de sezon. Formația giuleșteană continuă să impresioneze și are trei victorii din tot atâtea meciuri. După succesele cu SCM U Craiova și CSM Galați, feroviarii au depășit-o pe SCM Timișoara, scor 78-76, la primul meci de pe teren propriu.
La final de meci, Milan Skobalj a vorbit despre evoluția echipei sale, menționând că startul este unul îmbucurător, dar că Rapidul mai are de lucrat pentru a ajunge la nivelul granzilor din România.
„A fost un joc foarte greu. Am avut câteva probleme în sfertul patru. Am comis multe turnovers. Nu am tras la coș și le-am dat șansa să revină, dar nu ne-am oprit și am crezut în noi înșine. Martin (n.r. Sotirov) a prins o zi excelentă și am câștigat meciul. Nu poate fi un început mai bun Dar da, este abia startul sezonului. Trebuie să creștem de la joc la joc, să fim pregătiți pentru fiecare meci și să încercăm să câștigăm. Am văzut câteva echipe puternice: Oradea, Cluj, Voluntari. Dar da, suntem departe de acel nivel și trebuie să lucrăm pentru a fi mai buni în fiecare partidă și vom vedea. Niciodată nu știi cum va merge treaba”, a declarat sârbul.
În etapa următoare, Rapid București are parte de o nouă deplasare, pe terenul celor de la CS Vâlcea 1924. Partida are loc duminică, 12 octombrie, de la ora 18:00.
*foto: Facebook/Baschet Rapid
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!