U Mobitelco a pierdut confruntarea cu CSM Bucureşti din aceastǎ searǎ, desfǎşuratǎ în Arena de Baschet din Bucureşti, cu scorul de 88-93. Despre înfrângerea suferitǎ, am stat de vorbǎ cu preşedintele clujenilor Mircea Cristescu, care se declarǎ nemulţumit referitor la problemele apǎrute pe parcursul partidei, probleme care au încins spiritele din sala din capitalǎ.
“Din pǎcate, din punct de vedere al jocului, am început slab partida, la ei, apoape fiecare jucǎtor care a aruncat la coş, la început, a marcat, dar dupǎ ne-am intrat în ritm, consider eu, dar într-o partidǎ în care noi avem 9 decizii de paşi, deci avem 15 posesii pierdute pe abateri (paşi), pentru un meci de baschet este rar, mai ales la nivelul acesta, dupǎ aceea problemele de masǎ, de cronometru şi altele, într-adevǎr, la un meci cu tensiune, pentru cǎ ambele echipe se luptǎ pentru o poziţie cât mai bunǎ în play-off, se pare cǎ ne-a fǎcut sǎ fim mai mult nervoşi decât ar fi normal. Este pǎcat, baschetul, din punctul meu de vedere este mult prea frumos ca sǎ se joace aşa.”
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!