Stiri Juniori U20 Feminin

Mircea Cristescu: "Este o grupă accesibilă. Ne dorim calificarea în faza următoare"

totalbaschet.ro

totalbaschet.ro
07.07.2014

Foto: Andor Marton

"U" BT Cluj-Napoca şi-a aflat duminică dimineaţa adversarii din EuroChallenge. Formaţia pregătită de Dorin Pintea va face parte din grupa F alături de grupările Atomeromu Paks, Gussing Knights şi Trabzonspor Medical Park, primele jocuri urmând să se desfăşoare în luna noiembrie a anului curent.

Într-o declaraţie acordată site-ului oficial al clubului, preşedintele Mircea Cristescu a caracterizat grupa ca fiind una accesibilă trasând ca şi obiectiv o clasare între primele două formaţii.

Aparent pare o grupă accesibilă, vom avea onoarea să întâlnim o echipă din Turcia în acest sezon din FIBA EuroChallenge, dar și o echipă puternică din Ungaria, Atomeromu - vicecampioana țării și campioana Austriei. Sper să facem jocuri bune, să reușim să ne clasăm în primele două formații din grupă și să trecem în fază următoare a competiției. Primele meciuri vor avea loc în 4 noiembrie, iar noi vom jucă în deplasare în Austria. Sper că acum cu noua denumire a echipei de seniori, U- Bancă Transilvania Cluj-Napoca să reușim să facem o imagine cât mai bună Clujului. Ne dorim în acest sezon să alcătuim o echipă puternică pentru a putea face față pe toate cele trei fronturi, FIBA EuroChallenge, Cupă României și Ligă Națională 

1 comentariu la aceasta stire:
  • BC Mureș Târgu Mureș mickeymouse :

    pai
    aparent si Cristescu este un manager bun ;)

    cu 10 ani în urmă (07.07.2014) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!