CSM Oradea a obţinut o victorie mare, pe teren propriu, în faţa celor de la "U" Mobitelco. Confruntarea s-a încheiat cu scorul de 77-63, iar bihorenii conduc cu scorul de 1-0 la general.
Clujenii au contestat maniera de arbitraj din partea a doua a confruntării, iar după joc Mircea Cristescu a contestat în termeni duri maniera de arbitraj a timişoreanului Alin Faur. În final preşedintele clujenilor a concluzionat că baschetul nu se mai joacă pe teren, ci în afara lui.
Ce s-a întâmplat în această seară ?
Eu cred că am început meciul concentraţi, să ne facem treaba, să ne luptăm, dar este foarte greu să te lupţi în spiritul unui regulament diferit. Înţeleg anumite lucruri, dar ceea ce a fost în această seară pe teren nu am cum să înţeleg. Domnul Faur, din punctul meu de vedere, şi-a bătut joc de noi. Am pierdut, se pot spune multe, dar cine ştie baschet şi cine a văzut meciul a văzut ce s-a întâmplat. Sub un panou era un regulament, sub celălalt era altul. Ei aveau voie să ţină, să tragă, să împingă, nu era niciun fault, în schimb la noi, peste tot, era fault. E foarte greu să lupţi în aceste condiţii.
Vă aşteptaţi mâine la acelaşi lucru ?
Nu, este un alt meci, cu totul alţi arbitri, dar din punctul meu de vedere e penibil şi acesta nu este baschet. Baschetul nu se mai joacă pe teren, se joacă în afara lui.
Doriţi să transmiteţi un mesaj echipei din Oradea ?
Oradea nu cred că are ... jucătorii antrenorii, ei trebuie să-şi vadă de treabă. Nu cunosc, nu e treaba mea, nu pot să le transmit niciun mesaj, treaba mea este să încercăm să jucăm baschet, iar în această seară apărarea Oradiei se poate numi obstrucţie. Rezişti, un minut, două trei, după te enervezi pentru că suntem competitivi, nu suntem cârpe de şters pe jos ca oricine să îşi permită orice cu noi.
Veţi face memoriu ?
Şi ce să fac ? Să mai fac hârtii ? Şi ce se întâmplă ? Meciul acesta nu ni-l mai dă nimeni ... e o bătaie de joc.
24 comentarii la aceasta stire:
??????????
cu 12 ani în urmă (13.04.2013) RaspundeAcum 2-3 saptamani de ce nu ai urlat ca VA LASA sa jucati dur . Se mai schimba roata . Azi , Oradea a fost mai buna si s-ar putea ca maine la ora asta sa fie 2-0 . Sa vedem atunci ce zici.
cristescu
cu 12 ani în urmă (13.04.2013) RaspundeCred ca s-a uitat la alt meci. Faur a fost cel care i-a favorizat cel mai mult dintre cei trei.
Penibil.
cu 12 ani în urmă (13.04.2013) RaspundePacat de fanii super inimosi ai clujenilor, atat de cei care au facut astazi deplasarea la Oradea, cat si cei din arena H. Demian, dar acest personaj face clubul de rusine prin declaratiile sale si prin mai multe actiuni ale sale prin care a vatamat clar spiritul nativ al lui "U" (vezi RMGC si altele).
In meciul de retur din Cupa in care Clujul s-a calificat si nimeni de la Oradea n-a zis nimic pentru ca per ansamblu Clujul a fost mai buna si a meritat calificarea in final four. Chiar daca unele decizii pot fi contestate de ambele parti, trebuie privita imagina per ansamblu si nuanta, ori astazi Oradea a fost echipa clar mai buna, in nici un caz nu arbitrajul a fost cel care a decis meciul.
......
cu 12 ani în urmă (13.04.2013) RaspundeFaur a gresit atunci cand a intrat dupa el in teren Bavcevic si nu i-a dat greseala tehnica!
Sa fim seriosi: Clujul a jucat PENIBIL a marcat 43 puncte in 36min si dup-aia nu s-a mai jucat decat la ''faule''!
A ratat Faur de 20 ori de sub cosul Oradei?.....meci foarte slab la care a contribuit din plin Clujul!...parca jucau un amical ,nu meci in PO!
Poate maine va fi altfel!
......
cu 12 ani în urmă (13.04.2013) Raspunde....si inca ceva:orice ARBITRU care se repecta si are constiinta curata il da pe Bavcevic afara cu 2GT din sfertul 2!
....fluiericilor nostrii le e frica sa faca asta pentru ca sunt mari interese in spatele parchetului si le e frica sa nu-i retrogradeze!
Avem arbitrii fara coloana vertebrala!
Bavcevic e mai rau ca Ziguli de la Pitesti!
penibil
cu 12 ani în urmă (13.04.2013) Raspundept cine nu a vazut meciul si citeste aberatiile lui cristescu ce sa creada? ca arbitrii au invins pe U? PE-NI-BIL!!! arbitrii au fost slabi pt ambele echipe, apararea oradei a fost agresiva in limitele regulamentului, pai ce vreti e PLAY-OFF! a marcat U 2 triple la inceput, au avut 6-0 si se vedeau invingatori deja, declaratiile lui cristescu jignesc oradea care a meritat 100% victoria azi! cred ca se urmareste ca arbitrii de maine sa o ajute pe U, se pune presiune tipic romaneasca. si inca ceva... spuneti mersi pt arbitrii ca o sa-l aveti si maine pe banca pe bavcevic, care a fost un mascarici tot meciul, arbitrii i-au permis toate maimutarelile. cristescu si bavcevici sunt o rusine pt tot ce inseamna U, si in special pt. suporterii lor minunati.
...
cu 12 ani în urmă (13.04.2013) Raspundesi inca ceva... bavcevici a avut mai multe prim-planuri decat nikolov & silvasan & mita paul la un loc, asta zice tot despre cat de slab au jucat azi cei de la U, sa dai vina pe arbitrii dupa un meci atat de slab facut de echipa ta e jignitor pt. bunul'simt.
macel., hotie si furt pe fata!!!
cu 12 ani în urmă (13.04.2013) Raspundeculmea tupeului!!! cum sa zici ca faur te-a furat cand el a jucat in echipament alb-negru?!?! cata nesimtire!!! deci astazi am asistat la un adevarat macel, furt si hotie pe fata!!! Oradea a fost furata in cel mai ordinar hal si asta s-a vazut atat din sala, cat si din fata tv-ului!!! mai rar asa arbitraj hotesc si sa fie ajutat clujul de arbitrii, in special de faur!!!
mirare?!?
cu 12 ani în urmă (13.04.2013) Raspundemare minune ca ORADEA a castigat azi jucand contra 8!!! chiar nu am mai vazut asa ceva, poate la cateva meciuri de-ale asehotilor sa mai fi vazut un asa macel, crima impotriva sportului!!! pacat, pacat, pacat, de ideea de sport si sportivitate!!! rusine staff-ului tehnic de la cluj impreuna cu talharii hoti de arbitri!!!
Faur
cu 12 ani în urmă (13.04.2013) RaspundeCat am vazut eu, fauru vietii a fluierat complet pe langa subiect atat intr-o directie cat si in cealalta dar parca mai mult pro "U" , demult nu am mai vazut jucatori (ambii implicati intr-o faza) care sa se uite in halul asta ca viteii la poarta noua in asteptarea numarului gratulat de albitru cu fault..... dar eu am vazut doar 10 minute inainte si dupa pauza mare......
Ca sa se lamureasca mascariciul !
cu 12 ani în urmă (13.04.2013) Raspunde“A fost exact cum mă așteptam, un meci pe viață și pe moare. Din fericire pentru noi am reușit să schimbăm multe lucruri față de meciurile anterioare cu Clujul. Acest lucru a fost cheia succesului. A fost un meci cumplit de greu, de bătaie. Firesc pentru un joc de playoff.
Prin prisma faptului că s-a ajuns aici toate echipee dau tot ce pot și ce au mai bun în aceste jocuri. Pe de altă parte este o simplă victorie care nu se aduce nimic. Absolut nimic. Seria se încheie după ce o echipe se termină trei victorii.
Mă bucur foarte tare că băieții au ascultat ceea ce am convenit. În plus, nu doar au ascultat ci au și putut să facă. Reamintesc, am avut în față Clujul, o echipă extraordinară pentru campionatul României. Vorbim despre o echipă care nu e de locul 7.
Schimbarea operată în echipa noastră a fost de bun augur din moment ce ne-a condus la victorie. Să știți să Topcov este într-o formă sportivă foarte bună, așa că decizia de a juca fără el a fost extrem de greu de luat. Dar, am ales această formulă datorită componenței neclasice a echipei din Cluj. Știam că Baciu nu va juca mai mult de două minute. Am spus înainte de meci multor persoane și exact așa s-a întâmplat.
Nu știu în acest moment dacă voi opera o modificare pentru meciul de mâine. Sper să primesc înregistrarea meciului pentru a mă elucidat și a acționa în consecință. Efectiv nu știu în acest moment.
Părerea mea este că astăzi am fost mai buni decât Clujul. În mod cert. Și eu aș putea să vă dau exemple cu privire la niște lucruri nesancționate. Ideea este că astăzi am fost mai buni decât Clujul. Am fost mai buni, mai agresivi, mai dornici. Respect foarte mult Clujul, mi se pare o candicată certă la titlu. În ultimul meci dacă jucam trei zile tot nu am fi câștigat. Astăzi cred că rolurile s-au schimbat. A fost un moment, sau mai multe în acest meci, când am avut convingerea că nu putem să pierdem.
Cheia victoriei de astăzi a fost faptul că nu am dat Clujului ce îi convine să facă. Succesul nostru se datorează modului în care ne-am apărat.”
Respect
cu 12 ani în urmă (13.04.2013) RaspundeRespect suporterilor clujeni pt fair play din partea unui oradean ! Pt ca aveti puterea sa recunoasteti ca am fost mai buni azi si ca sunteti MULT peste ( o parte din) conducatorii echipei voastre. Sa vedem ce va fi maine...:)
aiurea
cu 12 ani în urmă (13.04.2013) Raspundedupa o prestatie atat de slaba e aiurea sa dai vina pe arbitrii. Din sala au parut niste faulturi nefluierate sub panoul Oradei, dar cand joci in 3-4 jucatori nu poti emite pretentii. Daca Silva, Nicolov si MitaPaul vor incepe sa si joace ceva avem sanse. Oradea e cea mai slaba din primele 4, dar noi am fost mai slabi azi
maine e o noua zi
cu 12 ani în urmă (13.04.2013) Raspunde...si va veni la Oradea o trupa noua de mascarici comedianti avand in rolul principal ciulinu ciulitor!!! pacat ca baschetul e infestat de pesonaje precum faur, cristescu, ciulinu, fabula nitu si nu numai!!! URAT, PACAT, RUSINEEEEEEE!!!
haideU
cu 12 ani în urmă (13.04.2013) RaspundeDa. Intr-adevar. Penibil joc, penibile declaratii. In orice caz, problema mare nu este Bavcevic, care cel mai probabil dupa ce va iesi din prima faza a playoff-ului va pleca de la Cluj. Problema de domnul presedinte care traieste pe alta lume si care a invatat-o pe asta cu arbitrii. Orice nu merge bine, e vina arbitrilor. Nu stiu cum n-a fost vina arbitrilor si in finala cupei.
Ceea ce ma surprinde si ma intriga in egala masura este ca nici un suporer al Clujului care posteaza comentarii pe acest site nu a remarcat prestatia JENANTA a lui Silvasan. E lent, face greseli cu duiumul si striga la ceilalti. Si culmea, e printre singurii la care nu urla antrenorul. Si primeste si o gramada de minute. Mi se pare penibil pesonajul asta. Daca in sezoanele trecute compensa cu aruncarile de 3, acum nici asta nu mai face. Pentru ca atunci cand dai peste o aparare cum a fost cea a Oradei, daca te misti cu viteza melcului impuscat, asa cum face Silvasan, n-o sa ai niciodata timp sa arunci. Macar amicul Chetreanu a avut decenta sa renunte. A castigat titlul de campion si si-a dat seama ca mai multe de atat, nu prea se mai arata. Ei, Silva e jucator...
In fine, cam asta-i valoarea.
Iar cu sustinerea asta neconditionata si cu scrisorile penibile postate pe site-ul oficial, mi-e cam scarba deja. Cand vezi ca isi da omul viata pe teren si nu poate mai mult, da, il sustii in continuare. Dar nu este cazul la echipa asta. Nici pe departe. Cei care canta slava tie studentie la finalul unui meci ca cel din finala cupei sau cel de astazi mi se par ipocriti. Poate gresesc.
Toate bune si hai U!
declaratii halucinante
cu 12 ani în urmă (13.04.2013) RaspundeOricat ai fi de subiectiv si de fan al lui "U", nu ai cum sa dai vina pe arbitraj, daca, evident, ai urmarit meciul! Si sa citesti apoi declaratiile acestea (ale oficialilor) inseamna doar ca nu nu sunt dispusi sa-si asume responsabilitatea pentru un sezon esuat! Desi, nu e inca tarziu. Dar, daca nu isi pastreaza CALMUL si nu sunt cinstiti cu ei insisi...s-ar putea sa fie totusi tarziu. Echipei, cu siguranta, nu le inspira incredere...
oradea vs cluj
cu 12 ani în urmă (14.04.2013) RaspundeSunt suporter BC Timisoara, deci sunt neutra fata de cele 2 echipe. Vreau doar sa spun ca am fost la acest meci aseara, fiind lupta dintre 2 echipe care imi plac foarte mult.
Esecul clujului (nu vreau sa vorbesc aici despre bavcevic sau cristescu vs achim, sere), dar cred ca in cea mai mare parte esecul se datoreaza evolutiei foarte proaste a lui Silvasan (care de o vreme nu mai face nimic, in afara de asta se crede seful jucatorilor si da tot timpul indicatii si le aduce critici jucatorilor) si Mita (nu prea se pricepe la constructie).
Legat de arbitraj pot sa spun ca a fost sub orice critica, se fluiera dupa bunul plac si foarte aiurea in cele mai multe cazuri, cert este ca valoarea arbitrilor este foarte scazuta si sa nu mai vorbim despre unii care sunt arbitrii internationali. Cert este ca echipa clujului a fost cea mai dezavantajata, desi repet ambele echipe imi sunt favorite.
In ceea ce priveste echipa oradei a fost ajutata de arbitrii in momentele cheie ale jocului si cred ca a fost suficient sa se desprinda, insa nu pot sa nu remarc lipsa de profesionalism a lui Achim (acest lucru il face foarte des) care conducea cu 12 puncte si imediat ce echipa clujului a marcat pe un atac a si cerut timp de odihna, desi oricum meciul era deja castigat de oradea.
Sper ca azi sa fie un joc mai placut si sa castige cel mai bun, fara ca jocul sa fie influentat de arbitraj.
@dana
cu 12 ani în urmă (14.04.2013) RaspundeDoamna Dana, va contrazic, la 12 puncte diferenta meciul nu era castigat, mai ales cu o echipa ca a Clujului care in general are procentaje excelente din spatele semicercului! Am vazut multe meciuri cu rasturnari incredibile de situatie, in care o echipa a revenit surprinzator ( fiind condusa ) in ultimele minute de joc! Parerea mea e , ca procedat corect, nevoid sa isi asume niciun risc. Toate bune.
numai U
cu 12 ani în urmă (14.04.2013) Raspundedupa acest meci, ca si dupa altele eu zic ca ar trebui sa pastram tacerea....si mai ales cei doi care dau interviuri...sa mai lase vedetismele, declaratiile de presa sforaitoare si sa mai si faca ceva...cat despre prestatia jucatorilor din acest meci..nu cred ca ar trebui sa mai mire pe nimeni..au evoluat ca si pana acum...un meci bun, doua sub orice critica, apoi unul trantit de ei , dupa care unul bun din nou...ca sa nu ne plictisim de prea mult bine...
pe bune...nu e nimic surprinzator in tot ce se intampla...surpriza ar fii fost sa joace bine, Bavcevici sa nu faca circ, Cristescu sa taca , arbitrii sa aiba o prestatie buna, indiferent cine e pe teren..
nici al doilea meci de sambata nu a aratat altceva...din pacate...dar, atat de previzibil!!
iata destule motive ca sa nu se umple salile de spectatori si destule motive sa iesi mai bine la o plimbare decat sa te uiti la meci
de toata jena si spectacolul de la Brazi, cu Iacobescu in forma mare si incalcari de regulament cat incape
si de toata jena comentatorii digi!!care se zice ca trebuie sa fie impartiali si sa fie profesionisti,
asta e parerea mea...
comentatori...
cu 12 ani în urmă (14.04.2013) Raspundesubscriu mesajului de mai sus, vis-a-vis de comentariul Digi de la meciul Asesoft - BC Timisoara: destul de penibil Dl. baschetbalist-comentator cand ragea ca un vier in calduri la realizarile gazdelor pe finalul meciului. Inteleg, daca era un meci international, atunci da, o atitudine oarecum partinitoare in favoarea conationalilor ar fi explicabila, dar asa, la un meci intern, af fi frumos sa se pastreze neutralitatea
@cristescu
cu 12 ani în urmă (14.04.2013) RaspundeDe ce nu incetezi sa ne faci de rusine? Vrei sa acoperi decizii manageriale proaste cu declaratii de fotbal? Oricum, se implinesc cam 5 ani de cand mereu punctul slab la Cluj e pozitia 5 si dublura ei si banca scurta. Au fost si 3 antrenori intre timp. Oare nu ar trebui schimbat si cel care face aceleasi greseli over and over again?
@andrej
cu 12 ani în urmă (14.04.2013) RaspundeAdica Zoki a fost punctul slab? si Thompson? absurda afirmatie!
acest mic iacobescu
cu 12 ani în urmă (15.04.2013) Raspunde...in devenire ar fi trebuit sa-si arate c----le in disputele de-a lungul vremii cu ploiestiul, perioada cu Baldwin antrenor de exemplu, cand intr-adevar echipa a fost furata pe fata. Acum, declaratiile sunt penibile, arata a defularea unei frustrari si incearca sa acopere incompetenta sa manageriala, maniera haotica si isterica de a conduce a antrenorului, jocul slab si inconstant al echipei, lipsa unui pivot veritabil, etc., etc.
Sper ca "U" sa scape cat de repede de pata asta neagra din istoria clubului - asocierea cu mobitelco, rmgc si cu acest personaj parsiv s ipocrit.
E penibil sa acuzi arbitrajul, in conditiile in care diferenta putea fi de 30 puncte daca oradenii nu opreau motoarele.
....
cu 12 ani în urmă (15.04.2013) Raspundedin pacate, si spun inca odata, din pacate, in asta se transforma tara asta...! si toate discutiile de pe acest site duc tot la aceasta constatare!
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!